Actual· 2 min citire

Șeful diplomației americane aruncă bomba: Grupul Wagner profită de situația din Niger

Grupul Wagner profită de situația din Niger, consideră Antony Blinken. Foto: Profimedia

Grupul Wagner profită de situația din Niger, consideră Antony Blinken. Foto: Profimedia

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 aug. 2023, 19:09

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a făcut recent o serie de declarații care pun pe jar lumea politică internațională. Oficialul american a avertizat într-un interviu dat publicității marți, că grupul Wagner profită de instabilitatea provocată de lovitura de stat din Niger

Secretarul de stat american a declarat într-un interviu pentru BBC că nu crede că grupul Wagner - autorul unei tentative eșuate de rebeliune împotriva Kremlinului în iunie - este la originea puciului care l-a înlăturat pe președintele ales Mohamed Bazoum.

Țara a fost condusă de o juntă după înlăturarea președintelui Mohamed Bazoum în urmă cu aproape două săptămâni. Au existat sugestii că liderii puciului i-au cerut ajutor lui Wagner, despre care se știe că este prezent în vecinul Mali.

„Cred că ceea ce s-a întâmplat, și continuă să se întâmple în Niger, nu este orchestrat de Rusia sau Wagner, dar (...) au încercat să profite", a declarat Blinken.

"Peste tot unde a mers Wagner: moartea, distrugerea și exploatarea au urmat", a adăugat el.

Mercenarii Wagner din Belarus sunt conduși de un...ucrainean. Cine este Serghei Chubko, noua amenințare la „tronul” lui Prigojin

În Africa, grupul Wagner oferă un catalog de servicii regimurilor în dificultate, În Mali, în Republica Centrafricană, grupul de mercenari protejează regimul existent, propunând servicii de pregătire militară și consiliere juridică pentru a rescrie legislația minelor sau Constituția. La schimb, grupul profită de resursele locale, în special mine de aur și alte minerale.

"Întreaga regiune centrală a Sahelului ar putea trece sub influentă rusă prin intermediul grupului Wagner, al cărui terorism brutal a fost expus cu claritate în Ucraina", a scris președintele ales Mohamed Bazoum într-un articol apărut joi în Washington Post.

În capitala Niamey, adjunctul lui Antony Blinken, Victoria Nuland, a declarat luni că "persoanele care au luat această decizie (a loviturii de stat) înțeleg foarte bine riscurile pe care le implică asupra securității lor o invitare a Wagner"

Alertă extremă într-o țară NATO: Mercenarii Wagner din Belarus, în marș către graniță - Risc uriaș de destabilizare în Polonia

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News