A trecut Moș Nicolae, Dăncilă își ia înapoi cadourile. Ce mai îngheață azi Guvernul PSD

A trecut Moș Nicolae, Dăncilă își ia înapoi cadourile. Ce mai îngheață azi Guvernul PSD
Executivul Dăncilă, proaspăt întors de la Bruxelles, s-a reunit în ședință de guvern la Palatul Victoria la ora 11.00. Pe ordinea de zi se află Hotărârea de guvern care majorează salariul minim de la 1 ianuarie și instituie un salariu minim diferențiat pentru cei cu studii superioare. Angajații cu vechime au fost lăsați pe dinafară din proiectul de lege.
Executivul a pregătit un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare (cel mai probabil 12 decembrie - 1 februarie).
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență "privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene", aplicarea începând cu 1 ianuarie 2019 a Legii 165/2018, prin care bugetarilor li se acordau bilete de valoare prin acordarea de vouchere de vacanță cu un nivel maxim al sumei de șase salarii minime brute pe țară, se amână până la 1 ianuarie 2021.
Tot până la această dată, vor fi prorogate și dispozițiile din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care bugetarii primeau o indemnizație de vacanță la nivelul unui salariu minim brut pe țară.
Guvernul a renunțat la salariul minim diferențiat pentru angajații cu vechime de peste 15 ani. Din proiectul de Hotărâre de Guvern aflate pe ordinea de zi, salariul minim diferențiat se va aplica doar pentru angajații cu studii superioare.
Executivul ar putea adopta, vineri, și un OUG pentru programul Start-Up Nation 2019. Ministerul pentru Mediul de Afaceri a publicat pe site forma actualizată a documentelor procedurale necesare înscrierii online, acestea incluzând modelul planului de afaceri și declarațiile de elegibilitate.
"Încurajăm antreprenorii să elaboreze planurile de afaceri, pe baza documentelor publicate, și să fie gata să le înregistreze în momentul deschiderii platformei, în a doua decadă a lunii decembrie. Lucrăm pe mai multe planuri: adoptarea proiectului de Ordonanță de către Guvern, în ședința Executivului de săptămâna aceasta și publicarea procedurii de implementare a schemei de minimis în Monitorul Oficial" a declarat, marți, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea.
Alocația Financiară Nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului, precizează un comunicat al ministerului.
Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanțare și completarea planului de afaceri în vederea obținerii finanțării se fac online, potrivit Mediafax.
Calcularea punctajului planului de afaceri se face în timp real și transparent, conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative și a eligibilității este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile, potrivit sursei citate.
Aplicația va rămâne deschisă timp de 30 de zile. Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation societățile înființate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producției, industriilor creative, serviciilor și comerțului. Conform sursei menționate, pentru a participa la program, societățile trebuie să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin doi ani după finalizarea implementării proiectului.
Salariul minim, aprobat prin Hotărâre de Guvern
Guvernul a renunțat la salariul minim diferențiat pentru angajații cu vechime de peste 15 ani, după ce angajatorii au amenințat că-i vor înlocui cu angajați mai tineri în cazul în care vor fi obligați să le plătească mai mulți bani.
Din proiectul de Hotărâre de Guvern înregistrat marți la Consiliul Economic și Social (CES), care ar putea fi aprobat în ședința de vineri, lipsește orice referire la angajații cu vechime mai mare de 15 ani.
Inițial, Guvernul anunțase că toți angajații cu vechime de minim 15 ani nu vor mai putea fi plătiți sub salariul brut de 2.350 lei. Angajatorii au protestat legat de acest aspect și au amenințat cu concedieri.
Noul ministru al Muncii, Marius Budăi a declarat recent că rămâne în analiză propunerea patronatelor de a renunța la majorarea salariului minim pentru angajații cu vechime.
Acum, Guvernul PSD-ALDE pare să fi dat înapoi și a renunțat cu totul la promisiunea pentru angajații seniori. Aceștia vor primi de la 1 ianuarie un salariu minim de 2.050 lei, ca toți ceilalți angajați.
Rămân „favorizați" doar angajații cu studii superioare – aceștia vor primi minim 2.350 lei de la 1 ianuarie.
Veste proastă pentru angajații cu 15 ani vechime. Guvernul îi lasă cu ochii în soare
Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 7 decembrie 2018
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență
2. PROIECT DE LEGE privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
II. PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene
2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii
III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea art.10 alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr.1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2018
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare și a valorii de inventar ale unui imobil aparținând domeniului public al statului și transmiterea unor părți din acesta din administrarea Autorității Naționale Fitosanitare în administrarea Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Mehedinți și Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Mehedinți
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rechemarea și numirea unui consul general
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2019
9. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea cuantumului și a plății cotizației anuale de participare a României la Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat, pentru anul financiar 1 iulie 2018-30 iunie 2019
10. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 14 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
11. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea unor acte normative privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie
12. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea unui imobil situat în municipiul Iași, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naționale, pentru actualizarea valorii de inventar și a adresei poștale a imobilului 398 aflat în domeniul public al statului și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
13. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne
14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ''Reabilitare și modernizare imobil din Piața Revoluției nr.1A București prin POR 2014-2020''
15. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.80/2008 pentru aprobarea concesionării, prin atribuire directă, a bunurilor proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor
16. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea descrierii tehnice a bunului imobil cu nr. MFP 153349 aparținând domeniului public al statului și aflat în administrarea Gărzii forestiere București, precum și actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Gărzii forestiere Râmnicu Vâlcea și Gărzii forestiere București, instituții publice aflate în subordinea Ministerului Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării
17. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcțiune în vederea valorificării și, după caz, casării, a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Mediului - Administrația Națională de Meteorologie
18. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea art. 2 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 99/2018 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara - S.A. pentru anul 2018
19. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind recunoașterea Asociației pentru promovarea și dezvoltarea turismului în județul Timiș ca fiind de utilitate publică
20. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unele unități administrativ-teritoriale
21. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru județul Maramureș
22. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Socol, județul Caraș-Severin
23. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Cozma, județul Mureș
24. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Valu lui Traian, județul Constanța
25. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Lelești, județul Gorj
26. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Mociu, județul Cluj
27. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Cristian, județul Sibiu
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării Acordului între Guvernul României și Guvernul Regatului Cambodgiei cu privire la eliminarea obligativității deținerii vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice de serviciu
2. MEMORANDUM cu tema: Ocuparea prin concurs a posturilor din cadrul Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate
V. PUNCTE DE VEDERE
1. Proiecte de puncte de vedere cu privire la 11 inițiative legislative parlamentare
Biroul de presă al Guvernului
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























