Ministerul Apărării Naționale (MApN) organizează o campanie suplimentară de recrutare și selecție, pe locurile rămase neîncadrate anul trecut, pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Conform unor date, în acest moment, România are 70.000 de militari activi, dar numai 60.000 în rezervă, cifră considerată total insuficientă pentru o capacitate robustă de răspuns militar în caz de criză.
Potrivit MApN, campania de recrutare are ca scop ocuparea a 444 de locuri de rezerviști voluntari – maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați, rămase disponibile în unități militare din 15 județe – Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea și Vrancea. Inițial, în luna iulie a anului trecut, MApN a scos la concurs 775 de locuri de rezervist voluntar și în alte zone ale țării, dar 331 s-au ocupat deja.
Când încep recrutările
Procesul de recrutare și selecție pentru seria suplimentară, care are loc până pe data de 21 ianuarie, se desfășoară în baza prevederilor legii privind Statutul rezerviștilor voluntari și a Ordinului ministrului Apărării Naționale pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii, cu modificările și completările ulterioare, a mai comunicat MApN.
La prezentarea la centrul militar, candidații (cu vârsta între 18 și 55 de ani) vor fi informați cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare și selecție, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susțină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire inițială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere
Candidații fără pregătire militară vor fi consiliați în ceea ce privește exprimarea opțiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceștia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.
Candidații vor completa la centrul militar o cerere de înscriere și vor prezenta actul de identitate, în original și în copie, certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum șase luni înainte de data depunerii, acte de studii și/sau alte documente care atestă alte competențe dobândite în viața civilă, în original și în copie, permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original și în copie, dacă este cazul, pentru candidații fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuțiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice și livretul militar, în original și în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care dețin calitatea de rezervist.
Ce soldă încasează un rezervist voluntar
Trebuie subliniat că, după înrolare, rezerviștii voluntari beneficiază de indemnizație de instalare egală cu solda de funcție, la care se adaugă solda de grad și solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minimum 3 ani. De asemenea, remunerația pentru perioada în care nu participă la instruire sau misiuni este de 30 la sută din solda de funcție. Conform unui mic calcul, dacă avem în vedere că în cazul unui soldat profesionist salariul lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucție, când stă acasă, aproximativ 540 de lei. Apoi, conform aceluiași algoritm, un subofițer rezervist voluntar va încasa 720 de lei. Mai mult, cât timp este în programul de instruire inițială sau periodică, voluntarul primește soldă întreagă, ca orice militar profesionist, adică 1.857 de lei în cazul unui soldat și 2.400 de lei pentru un subofițer.