Scriitorul Andrew Solomon, care în 2002 s-a numărat printre finaliștii pentru premiul Pulitzer cu cartea "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei", a anunțat pe contul său de Facebook că o conferință pe care ar fi trebuit să o susțină la Biblioteca Națională din București a fost anulată, atunci când administrația a aflat că una din temele discuției era identitatea gay. Reprezentanții Asociației ACCEPT, care au organizat întâlnirea din 14 iunie cu publicul din București, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că Andrew Solomon urma să țină conferința cu tema "Despre iubire, cu orice preț: sexualități și identități în secolul 21" la Biblioteca Centrală Universitară din București și nu la Biblioteca Națională, așa cum a scris Andrew Solomon în mesajul său de pe Facebook.
"Cartea mea urcă în topul celor mai vândute volume aici în România, dar conferința mea de la Biblioteca Națională din București a fost anulată atunci când administrația a aflat că voi vorbi despre identitatea gay. Să nu crezi niciodată că bătăliile au fost câștigate", a scris Andrew Solomon pe contul său de Facebook.
Reprezentanții Asociației ACCEPT, care au organizat întâlnirea din 14 iunie cu publicul din București, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că Andrew Solomon urma să țină conferința cu tema "Despre iubire, cu orice preț: sexualități și identități în secolul 21" la Biblioteca Centrală Universitară din București și nu la Biblioteca Națională, așa cum a scris Andrew Solomon în mesajul său de pe Facebook.
În cele din urmă conferința lui Andrew Solomon s-a desfășurat pe 14 iunie, în sala de cinema de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București (UNATC). Evenimentul a fost organizat de Asociația ACCEPT și Asociația TRANSform, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite la București, conform site-ului accept-romania.ro.
Contactată luni de agenția MEDIAFAX, Voichița Dragomir, directorul adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), a declarat că Andrew Solomon "a fost greșit informat" și că "lucrurile nu au stat așa".
"Lucrurile nu au stat așa, nu avem absolut nimic cu... nu avem niciun fel de... fiecare este liber să-și facă opțiunile sale. Noi nu am... Ceea ce a fost domnul Solomon informat nu este adevărat. Nu are nicio legătură cu opțiunea dânsului, nici nu am știut despre această opțiune. Noi am aflat de pe Facebook acest lucru ulterior. Nu am știut despre toate lucrurile astea și nu avem de ce să suportăm ceea ce ne acuză unii și alții. Nici nu știu cine ne acuză de fapt și de ce ne acuză. Îmi pare foarte rău. Noi nu am primit niciun punct de vedere oficial din partea cuiva ca să știm că suntem acuzați de ceva. Nu a avut nicio legătură opțiunea domnului Solomon despre care nici nu am știut", a declarat Voichița Dragomir, cea care asigură conducerea BCU după ce fostul director general al instituției, Mireille Rădoi, a fost demis în 7 noiembrie 2013 de Ministerul Educației.
Întrebată dacă era prevăzută să fie organizată conferința lui Andrew Solomon la BCU și nu a mai fost organizată dintr-un alt motiv, Voichița Dragomir a spus: "A fost doar o discuție, a fost o proastă comunicare. Noi nu am semnat absolut niciun contract de comodat sau de parteneriat cu organizatorii. A fost doar o discuție. Că nu s-a finalizat din cauza unei proaste comunicări, a unei proaste abordări...".
Totodată, Voichița Dragomir a spus că discuțiile privind organizarea conferinței respective nu au fost purtate nici cu Asociația ACCEPT și nici cu editura Humanitas (care a publicat în limba română volumul autorului "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei", n.r.), ci cu o altă asociație a cărei denumire nu și-o mai amintește. "Tocmai asta este. Lucrurile au fost atât de întortochiate, încât noi am avut discuția cu o altă asociație", a mai spus Voichița Dragomir.
Volumul “The Noonday Demon: An Anatomy of Depression”, apărut la editura Humanitas sub titlul “Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”, a câștigat, în 2001, National Book Award, iar în 2002 a figurat printre finalistele pentru premiul Pulitzer, fiind inclus în lista publicației The Times a celor mai bune o sută de cărți ale deceniului.
Andrew Solomon, născut în 1963, și-a făcut studiile la Yale și Cambridge și trăiește la New York și Londra. Este doctor în psihologie și scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică și de ficțiune. Printre cărțile scrise de Andrew Solomon se numără “The Irony Tower: Soviet Artists in a Time of Glasnost”, “A Stone Boat” și “Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity", scrie Ziarul Metropolis.