Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri, că își dorește o modificare a modului în care se acordă bursele pentru elevi. Oficialul a subliniat că trebuie recompensați elevii care dau dovadă de excelență și trebuie sprijiniți cei aflați în situații sociale dificile.
”Cred că toate bursele vor trebui reanalizate. Avem un sistem atât de stufos de burse, încât de multe ori nu mai înțelegi ce vrei să faci din punct de vedere educațional cu acel sistem. Am spus în raport, eu cred că bursele trebuie să susțină două lucruri: excelența și componenta socială”, a spus Daniel David, miercuri, într-o conferință de presă.
Anunțul ministrului a venit în contextul în care a fost întrebat dacă acordarea de burse elevelor care devin mame nu încurajează acest fenomen.
”Nu am un răspuns specific acum pentru această situație, dar cam ăsta este principiul pe care aș dori să-l folosesc când reanalizăm bursele: cei buni să ia bursă și cei care au nevoie din punct de vedere social, cred că cele două categorii ar trebui să fie împinse în față. Și prefer mai puțin și mai bun și mai relevant decât irelevant și puțin”, a adăugat ministrul.
În ceea ce le privește pe tinerele care devin mame, minore fiind, Daniel David a menționat că educația este cea care contează, subliniind că e vorba despre educație în comunitățile din care aceste fete fac parte, dar și despre educația în familie, dincolo de bursa pe care ele o primesc.
În România elevii beneficiază de următoarele burse:
Bursă de excelență olimpică I: între 750 și 3000 lei
Bursă de excelență olimpică II: 700 lei
Bursă de merit : 450 lei
Bursă socială: 300 lei
Bursă pentru mame minore: 700 lei
Bursă tehnologică: 300 lei