Violența în familie va fi pedepsită mai aspru. Agresorul nu mai scapă de vina penală dacă se împacă ulterior cu victima. Deputații, care au putere decizională, au votat legea de prevenire a violenței în familie. Proiectul va ajunge acum pe masa președintelui Klaus Iohannis.
Deputații au votat, în unanimitate, legea de prevenire a violenței în familie, inițiată în legislatura trecută de independentul Remus Cernea. Proiectul impune măsuri mai drastice pentru cei care își abuzează rudele. Actul normativ obligă agresorul să se prezinte periodic la secția de poliție și să dea informații autorităților cu privire la noua locuință, dacă a fost evacuat din domiciliul familiei. Discuțiile au fost aprinse în sală.
Inițiativa legislativă a fost depusă la circa o lună după ce în România a intrat în vigoare Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Aceasta obligă statul să-și armonizeze legislația, astfel încât femeile și copiii să beneficieze de protecție sporită în cazul agresiunilor domestice.
Statisticile sunt în continuare dramatice. La fiecare 30 de secunde, în România o femeie e bătută de partener, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic de la 15 ani. Numărul victimelor crește de la an la an. Cu toate astea, peste 7 din 10 cazuri rămân neraportate, potrivit unui studiu al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene.