Deputatul PNL Pavel Popescu a cerut, marți, plenului să suplimenteze bugetul pentru înființarea unui cabinet de psihiatrie de urgență, după ce C.Manda (PSD) a criticat amendamentele lui R.Turcescu (PMP), iar acesta a replicat că și el poate comenta amendamentele pe care Manda le are cu O. Vasilescu.
„Stimați colegi, vă propun tuturor un amendament ad-hoc prin care să suplimentăm bugetul Camerei Deputaților cu o sumă care credeți dumneavoastră de cuvință pentru înființarea unui cabinet de psihiatrie de urgență. Sincer, ne va ajuta. Nu știm pe viitor pentru cine ar putea ajuta acest amendament, dar nu cred că vor fi voturi împotrivă, inclusiv pentru cei de la guvernare”, a declarat deputatul PNL Pavel Popescu, în plenul reunit al Parlamentului, în timpul dezbaterilor dedicate legii bugetului de stat pentru anul 2018.
Președintele de ședință, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat că nu poate să supună la vot solicitarea lui Pavel Popescu pentru că „procedura nu prevede”. Propunerea lui Pavel Popescu a fost făcută în contextul schimbului de replici dintre senatorul Claudiu Manda (PSD) și deputatul Robert Turcescu (PMP).
Claudiu Manda a criticat amendamentele susținute de Robert Turcescu în plenul reunit. „Dintre cele 76 de amendamente dumneavoastră în calitate de inițiator ați suținut doar 15 prin vot. Sunt în județul Constanța 38 de grădinițe finanțate prin PNDL și 15 școli”, a spus Manda, după ce Turcescu a terminat de susținut în plen amendamentele pe care le-a depus la legea bugetului de stat pentru anul 2018.
Replica lui Robert Turcescu nu a întârziat să apară. „Dumneavoastră ce faceți, comentați amendamentele mele? Vreți să comentez amendamentele dumneavoastră cu Olguța (Vasilescu-n.r.)?”, l-a întrebat Turcescu pe Manda.”Nu am depus niciun amendament”, a precizat Manda.