Samsung Electronics intenționează să comercializeze în curând o versiune refăcută a "polemicului" smartphone Galaxy Note 7, care i-a produs pierderi de milioane de euro anul trecut, după ce mai multe aparate au luat foc, a declarat, pentru EFE, un purtător de cuvânt al companiei sud-coreene.
Acesta a explicat că se așteaptă ca Divizia de Tehnologia Informației și Comunicații Mobile să anunțe data lansării și că prețul nu a fost încă stabilit, scrie Agerpres.ro.
Conform agenției oficiale Yonhap, care citează surse din apropierea companiei, telefonul, refăcut, denumit Galaxy Note FE, va începe să fie comercializat pe 7 iulie, cu un preț de circa 600 dolari.
Gigantul tehnologic sud-coreean organizează zilele acestea, începând de luni, la Seul, reuniunea strategică bianuală, unde este prevăzut să se decidă datele pentru viitoarele lansări, inclusiv Galaxy Note 8, succesorul problematicului model, și care se estimează că va fi lansat în august la New York.
Samsung a trebuit să suspende producția și vânzarea modelului Galaxy Note 7 (primul caz de acest gen din istoria telefoniei mobile) ca urmare a repetatelor situații în care telefonul a luat foc, din cauza bateriei fixe, după cum s-a demonstrat ulterior, după investigații.
Fiascoul "phabletei" star a Samsung a provocat companiei o pierdere operațională de circa 6.100 miliarde wones (aproximativ 4,8 milioane euro).
Noua variantă a Galaxy Note este echipată cu o baterie cu o capacitate mai mică față de modelul original și cu un software total actualizat.
După retragerea phabletei, în toamna anului trecut, compania a primit o mulțime de cereri de la grupuri de protecție a mediului pentru a repara și reutiliza cele 4,3 milioane de dispozitive care au fost produse.
În cele din urmă, în martie anul acesta, Samsung s-a angajat să recicleze modelele cu probleme și să le comercializeze din nou.