Actual· 4 min citire

Scandalul Facebook ia amploare. Zuckerberg, chemat de urgență în Congresul SUA

Scandalul Facebook ia amploare. Zuckerberg, chemat de urgență în Congresul SUA

Scandalul Facebook ia amploare. Zuckerberg, chemat de urgență în Congresul SUA

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 apr. 2018, 07:54

Scandalul privind distribuirea datelor personale ale utilizatorilor Facebook a luat o nouă amploare miercuri, după ce rețeaua socială a estimat la aproximativ 87 de milioane, față de 50 evocate până acum, numărul persoanelor ale căror date ar fi putut ajunge, fără cunoștința lor, în posesia companiei Cambridge Analytica, scrie AFP.

Agenția amintește că acest scandal, precum și răspunsul său, considerat tardiv, la manipulările politice atribuite Rusiei vor reprezenta teme pe care patronul grupului, Mark Zuckerberg, ar urma să le abordeze în fața parlamentarilor americani săptămâna viitoare.

Într-o conferință telefonică, miercuri, cu mai mulți jurnaliști, Zuckerberg a admis din nou "erori" făcute în trecut.

Apreciind că viața înseamnă "a învăța din greșeli", el s-a angajat să acționeze mai bine pe viitor, chiar dacă "nicio măsură de securitate nu va fi perfectă". Zuckerberg a asigurat totuși că el rămâne persoana potrivită pentru a conduce grupul în pofida tuturor controverselor care afectează imaginea rețelei sociale, al cărei model economic se bazează pe exploatarea datelor personale ale utilizatorilor săi.

El a indicat de asemenea că, în mare, "până la 87 de milioane de utilizatori", și-ar fi putut vedea datele personale ajunse în posesia firmei britanice Cambridge Analytica (CA), număr cu mult mai mare decât cifra avansată până în prezent de presă, în jur de 50 de milioane.

Dar compania de analize de date și comunicare strategică, angajată în 2016 în campania prezidențială a lui Donald Trump, a respins această cifră, menționând că nu a "primit" datele decât a "30 de milioane" de persoane prin intermediul companiei Global Science Research (GSR), care, conform Facebook, i le-a transmis fără autorizație.

CA a repetat într-un comunicat că nu a folosit aceste date în cadrul activității sale pentru echipa de campanie a lui Trump și că a șters toate informațiile obținute atunci când Facebook a informat-o, în 2015 potrivit rețelei sociale, asupra faptului că au fost transmise fără autorizație.

CA a intrat în posesia datelor printr-o aplicație de teste psihologice propuse pe Facebook, aplicație dezvoltată de GSR și descărcată de mai mult de 300.000 de persoane. La acea vreme, sistemul permitea aplicațiilor terțe să aibă acces nu doar la datele utilizatorilor care au folosit aplicația, dar și la cele ale prietenilor lor, ceea ce explică numărul foarte ridicat de persoane care ar putea fi afectate.

Prins în acest nou scandal, Mark Zuckerberg s-a angajat într-o contraofensivă politică și mediatică pentru a convinge utilizatorii, dar și autoritățile din Statele Unite și din restul lumii, că rețeaua socială a conștientizat responsabilitatea pe care o are și acționează pentru a-și proteja membrii de orice exploatare dăunătoare a datelor lor, precum și de orice operațiune de propagandă sau de dezinformare politică.

Miercuri, grupul și-a detaliat măsurile destinate a face mai clari și mai transparenți parametrii de confidențialitate și a explica, într-un alt text, intențiile de acțiune ale companiei în sensul limitării difuzării datelor personale către terți.

Marți, Mark Zuckerberg a anunțat totodată eliminarea a 270 de pagini și conturi Facebook și Instagram gestionate de societatea rusă Internet Research Agency (IRA), care ar fi fost deja, potrivit serviciilor americane de informații, în spatele unei operațiuni de dezinformare lansate pentru a destabiliza campania prezidențială americană din 2016, utilizând în special rețelele sociale.

"Am determinat că IRA utiliza o rețea complexă de conturi false pentru a păcăli oamenii", a scris Zuckerberg, pe pagina sa de Facebook.

Mark Zuckerberg, 33 de ani, urmează să fie audiat de cel puțin două ori în Congresul SUA. El și-a confirmat prezența pe 11 aprilie, la ora 10,00 (14,00 GMT) în fața Comisiei de Comerț a Camerei Reprezentanților și a fost de asemenea invitat, pe 10 aprilie, la Comisia pentru Afaceri Juridice din Senatul SUA, alături de patronii Google și Twitter.

Zuckerberg a fost totodată invitat să dea explicații atât de Parlamentul britanic, cât și de Parlamentul European.

Scandalul CA a costat deja scump grupul, a cărui capitalizare de piață a scăzut cu peste 80 de miliarde de dolari de la jumătatea lunii martie, conchide AFP.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News