Scandal monstru la TVR. Se cere demisa Doinei Gradea

Scandal monstru la TVR. Se cere demisa Doinei Gradea
Scandal monstru la TVR. Pierderea contractului pentru transmiterea Festivalului "George Enescu" de către TVR în favoarea Trinitas TV și absența reporterilor TVR de la Jocurile Olimpice de la Minsk a generat reacții dure din partea angajaților televiziunii publice. Monica Ghiurco a acuzat-o, într-o scrisoare deschisă, pe Doina Gradea, președinte-director general al TVR, de "incompetență" și i-a cerut demisia.
"În ultima vreme ați reușit să-i revoltați și pe cei care mai rămăseseră pasivi în privința TVR, iar pe noi, cei din TVR, ne-ați umplut, încă o dată, de rușine. Pentru mine este un șoc faptul că TVR nu mai transmite Festivalul Internațional ”George Enescu”, după ce în ședința precedentă a Consiliului de Administrație ați dezmințit informația. Așadar, o falsă dezmințire și o inducere în eroare a Consiliului.E foarte grav, din mai multe considerente. Nu e doar faptul că pierdem un brand de înaltă clasă și spulberați o tradiție culturală la Televiziunea Română, că dăm cu piciorul unui act de diplomație publică și culturală prioritar pentru Statul Român, că renunțăm prin decizia unui Comitet Director pe care îl conduceți în mod nemijlocit să fim parte în cel mai prestigios eveniment cultural pentru România. Deși, chiar și pentru atât, vă cer demisia!", a scris Monica Ghiurco.
”O rușine uriașă. Niciun reporter TVR la Minsk, niciun comentator. Totul se face din studio. Suntem însă reprezentați la nivel înalt. Normal, sunt peste 100 de ore de transmisiuni direct. Era mare nevoie de așa ceva. Am auzit că acum iși caută kimono pentru Tokyo”, scrie Narcis Șelaru, redactor în redacția Sport din TVR, distribuind o postare a Ministerului Tineretului și Sportului referitoare la prezența delegației ministerului, dar și a a președintelui director general al TVR Doina Gradea, la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk, informează news.ro
Postarea lui Șelaru este preluată și de jurnalistul Adelin Petrișor.
”Am zis ca e bine să mai afle lumea. Da, reporterii comentează de acasă. Ce să caute ei pe teren, mai ales când terenul e peste hotare? Acolo merg șefii ăia mari după cum vedem în pozele de la minister. Lipsește martie din post? Nu prea. A fost și la Eurovision”, afirmă Adelin Petrișor.
Ministerul Tineretului și Sportului a postat vineri pe Facebook imagini și un text referitor la prezența delegației de oficiali români, din care face parte și Doina Gradea, la Minsk.
Și Gigel Știrbu cere demisia directorului general al TVR
Președintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă, deputatul Gigel Știrbu, i-a solicitat luni, directorului general al TVR, Doina Gradea, demisia din funcție, principalul motiv fiind absența angajaților televiziunii publice de la Jocurile Olimpice, precum și preluarea de către postul TV Trinitas a difuzării Festivalului Internațional ''George Enescu''.
"Vă solicit demisia de la conducerea TVR, doamnă Doina Gradea! Aproape nu există zi din săptămână în care să nu aflăm despre gafele sau abuzurile șefei TVR, Doina Gradea. Astăzi este vorba despre faptul că la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk nu s-a aflat niciun angajat al TVR, în schimb președintele - director general al TVR Gradea este prezentă împreună cu o delegație a Ministerului Tineretului și Sportului. Astfel, mai mulți reporteri și comentatori ai TVR, printre care Adelin Petrișor și Narcis Șeulean, s-au revoltat împotriva Doinei Gradea considerând o rușine uriașă faptul că nu se află niciun reporter TVR la Minsk și că peste 100 de ore de transmisiuni se comentează doar din studio. Monica Ghiurco, jurnalist senior TVR, membru în Consiliul de Administrație al SRTV, de asemenea a luat atitudine împotriva modului incompetent de conducere al TVR și inducere în eroare a Consiliului pentru faptul că TVR nu mai transmite Festivalul Internațional "George Enescu", după ce în ședința precedentă a Consiliului de Administrație Doina Gradea a dezmințit informația. Dar, realitatea este că, anul acesta, televiziunea publică nu va mai difuza festivalul, ci postul TV Trinitas", a anunțat Știrbu într-un comunicat de presă.
El a salutat "atitudinea jurnaliștilor liberi și independenți din TVR care au curajul să spună despre abuzurile și comportamentul dezastruos al Doinei Gradea" și a anunțat că îi va sprijini pe aceștia.
"Se pare că politicul nu le-a pus piciorul pe gât tuturor celor din TVR, deși Doina Gradea, este evident, nu dă socoteală decât actualilor guvernanți, transformând TVR într-o instituție servilă PSD-ului. Deși, conform legii, SRTV își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, săptămâna trecută, Doina Gradea, la audierile din Comisia de cultură a Camerei Deputaților privind partizanatul politic al TVR, a refuzat să răspundă întrebărilor parlamentarilor și, mai mult, a plecat în timpul ședinței, sfidând pe membrii comisiei. Nu este prima oară când șefa TVR are un comportament ofensator și iresponsabil față de membrii Comisiei de cultură sau angajați ai TVR. Să ne amintim și de cazul în care Doina Gradea a devenit celebră prin felul în care descria un reporter al TVR care-i punea întrebări incomode primăriței Capitalei, Gabriela Firea: "Este o tipă cu cap de porc. Nu poți să o scoți pe post". Și de faptul că, la comanda PSD, conducerea TVR a scos de pe post una dintre cele mai bune emisiuni difuzate la TVR cu o cotă de audiență ridicată, "Starea nației". Dezvăluirile jurnalistului Dragoș Pătraru au confirmat situația revoltătoare din televiziunea publică: conducerea nu doar că a încercat, dar a și reușit eradicarea jurnaliștilor care nu ridică osanale PSD-ului. Este evidentă subordonarea politică a politicii editoriale din TVR, iar rolul televiziunii publice nu mai este de ceva timp acela de a informa corect și imparțial publicul. Formula "Televiziunea publică" este una perimată, pentru că TVR nu mai este o televiziune publică, ci vuvuzeaua unui partid", a adăugat deputatul PNL.
El a invocat totodată "opacitatea și lipsa de transparență a Doinei Gradea, invocând clauze de confidențialitate, când a refuzat să răspundă întrebărilor membrilor Comisiei de Cultură referitoare la articolele apărute în presă despre anumite cheltuieli făcute de conducerea Televiziunii Publice, salariul exorbitant al șefei TVR, cheltuieli cu invitații și colaboratorii la anumite talk show-uri în cadrul acestei stații publice, făcute cu Festivalul Național Cerbul de Aur și Eurovision".
"Persistă de ani o situație foarte neplăcută prin care trece Televiziunea Publicitară PSD, iar cetățenii români plătitori de taxe la buget nu cred că vor permite la nesfârșit să finanțeze cenzura și lipsa de profesionalism. Este inadmisibil ca într-o stație publică, plătită din banii contribuabililor, cineva numit politic să intervină cu bocancii în politica editorială, să scoată de pe post emisiuni bune, să piardă difuzarea unui festival internațional de mare prestigiu. Cele prezentate mai sus reprezintă doar câteva motive pentru care Doina Gradea este imperios necesar să plece de la conducerea acestei instituții, deoarece este o persoană toxică pentru televiziunea publică și o face să fie din ce în ce mai puțin credibilă!", a conchis președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























