Scandalul votului la Eurovision ia amploare. După ce România și alte 5 țări au fost acuzate că au încercat să manipuleze votul juriului și acesta a fost anulat, ministrul ucrainean al Culturii sugerează că nici juriul din țara sa n-a votat corect. Oleksandr Tkachenko a catalogat drept "o adevărată rușine" faptul că juriul din țara sa n-a dat niciun punct Poloniei și Lituaniei.
"Dragi popoare din Polonia și Lituania, să dăm țărilor voastre 0 puncte de la juriul din Ucraina la Eurovision este o adevărată rușine. Ați obținut 12 puncte de la ucraineni. Vă suntem etern recunoscători vouă, victoria noastră este comună: la Eurovision, învingem împreună dușmanul", a scris Tkachenko într-o postare pe Twitter.
Recția oficialului ucrainean vine în plin scandal legat de anularea voturilor juriilor din România, Azerbaijan, Georgia, Muntenegru, Polonia și San Marino.
Potrivit unor precizări ale TVR, țara noastră "nu a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenția organizatorului de a opera modificări asupra votului juraților României".
Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), organizatorul Eurovision, a transmis într-un comunicat de presă că în cea de-a doua semifinală juriile naționale din șase țări au fost eliminate din concurs. Acestea au fost apoi înlocuite cu un rezultat agregat bazat pe țări cu tipare de vot similar atât în a doua semifinală, cât și în marea finală.
Dear 🇵🇱 and 🇱🇹 people, to give your countries 0 points by the jury from Ukraine in #Eurovision it is a real shame.
You obtained 12 from Ukrainians! 🇺🇦
We are eternally grateful to you, our victory is common: both at Eurovision and defeating the enemy. @KairysSimonas @PiotrGlinski
— Tkachenko Oleksandr (@otkachenkoua) May 15, 2022