SCANDAL cu pistoale și bâte în DRISTOR: Doi bărbaţi au fost reţinuţi

Monday, 06 January 2014, 14:56, Sursă: Mediafax

Doi dintre bărbaţii implicaţi, duminică seară, în conflictul din cartierul bucureştean Dristor, în urma căruia trei persoane au fost împuşcate cu bile de cauciuc, iar o alta a fost lovită cu bâte, au fost reţinuţi, luni, de poliţişti, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei.

Adaugă părerea ta

Surse din poliţie au precizat, pentru MEDIAFAX, că imediat după conflictul produs în cartierul Dristor din sectorul 3, au fost audiate, la spital, toate cele patru persoane rănite, iar în paralel au fost audiaţi şi mai mulţi martori.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în conflict au fost implicaţi, în total, cinci bărbaţi, şi nu patru, aşa cum s-a anunţat iniţial. Nefiind rănit, cel de-al cincilea individ a reuşit să fugă înainte de intervenţia poliţiştilor şi a fost ridicat, de acasă, luni dimineaţă.

Conform surselor citate, duminică seară, la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" au fost transportaţi Alexandru Mihail Ilie, Petrache Cristinel şi Rareş Butucaru, după ce au fost împuşcaţi cu o armă cu bile din cauciuc, în timp ce bărbatul care a tras, Corneliu Rotariu, a ajuns la Spital Bagdasar-Arseni, în condiţiile în care fusese bătut şi avea răni la cap. Toţi cei patru au fost internaţi sub pază.

Poliţiştii l-au reţinut luni, imediat după externare, pe Rareş Butucaru, iar un alt bărbat, Valentin Velicu, care a participat la conflict alături de el, a fost ridicat de acasă şi reţinut, de asemenea, pentru 24 de ore.

În acelaşi timp, ceilalţi trei bărbaţi au rămas internaţi în spital, unde sunt păziţi de echipe de poliţişi, urmând ca, după externare, anchetatorii să decidă dacă vor emite ordonanţe de reţinere şi pe numele acestora.

Într-o declaraţie de presă susţinută în faţa Spitalului Floreasca, medicul Dan Marinescu a precizat că, dintre cele trei victime transportate la această unitate, un bărbat avea o plagă lombară cu corp străin în muşchi, un altul suferise o plagă la nivel facial, iar cel de-al treilea prezenta plăgi în torace şi în lobul occipital, acesta din urmă acuzând şi o stare de somnolenţă.

În acelaşi timp, bărbatul care a ajuns la Spitalul Bagdasar-Arseni a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor, cauzat de lovire cu un obiect dur, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii, Florian Bica.
Potrivit unor surse din Poliţie, cei cinci au fost implicaţi într-un conflict privind un loc de parcare, în cartierul Dristor din Capitală.

Bărbatul care a fost lovit în cap, în vârstă de 30 de ani, a tras cu pistolul cu bile de cauciuc în ceilalţi trei, el deţinând legal arma neletală. Acesta se întorcea acasă când şi-a găsit locul ocupat de un autoturism în care se afla iniţial o singură persoană.

Între cei doi şoferi a izbucnit un conflict, iar cel care ocupase locul de parcare şi-ar fi chemat în ajutor alţi trei prieteni.
Deţinătorul pistolului a început să tragă, după ce ceilalţi ar fi sărit la bătaie cu bâte, potrivit surselor citate.