Șase femei originare din Turcia au fost condamnate luni de către Curtea Penală Centrală din Bagdad la pedeapsa cu moartea, iar o a șaptea - la închisoare pe viață pentru apartenență la gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), a indicat o sursă judiciară, citată de AFP.
Toate aceste femei erau însoțite de copii de vârste mici în timpul verdictului. Ele s-au predat forțelor peshmerga (combatanții kurzi) din Kurdistanul irakian, după ce au fugit din Tal Afar, unul din ultimele bastioane ale organizației extremiste cucerit de către forțele irakiene în nord, a explicat sursa.
Ele au indicat că au ajuns pe teritoriului autoproclamatului ''califat'' în zone din Siria și Irak pentru a-și urma soții veniți să lupte în rândurile SI. Gruparea jihadistă cucerise în 2014 aproape o treime din Irak în cursul unei ofensive-fulger.
Mai multe femei străine, acuzate de legături cu SI, au fost recent judecate în Irak, potrivit Agerpres.
Legea antiteroristă irakiană permite inculparea persoanelor care nu sunt implicate în acțiuni violente, dar sunt suspectate că au ajutat gruparea jihadistă, și prevede pedeapsa capitală pentru apartenență la organizația extremistă, chiar și pentru non-combatanți.
Numărul persoanelor aflate în detenție în Irak pentru o presupusă apartenență la SI se ridică la 20.000, potrivit cercetătorilor.
Autoritățile irakiene n-au indicat niciodată în mod oficial numărul jihadiștilor făcuți prizonieri în timpul contraofensivei forțelor proguvernamentale, care au reușit să alunge Statul Islamic din toate centrele urbane ale Irakului în 2017.
Autoritățile regiunii autonome kurde spun că țin închiși circa 4.000 de jihadiști ai SI, inclusiv străini.
Alții au reușit să se strecoare printre persoanele strămutate sau să rămână pe loc, revenind la ''viața civilă''.