Unele dintre cele mai populare mâncăruri și băuturi din lume au fost inventate din greșeală. Nu a fost niciun bucătar care să se străduiască să le creeze, nu a muncit nimeni zi și noapte ca să vină cu ideea.
Berea
Berea a fost inventată acum 12.000 de ani de către comunități rurale care trăiau pe teritoriul actualului stat Iran. Potrivit istoricilor, fermentarea cerealelor în urma căreia a rezultat berea, nu a fost decât un accident fericit. Dovadă stau vasele antice pe suprafața cărora arheologii au descoperit urme de cereale fermentate.
Berea a fost foarte apreciată de egipteni care o aromatizau cu ulei de măsline, curmale sau alte ingrediente exotice. Berea așa cum o știm noi astăzi a început să fie produsă de călugări în Evul Mediu.
Chipsuri
Chipsurile au fost inventate de un bucătar nervos, potrivit Christian Science Monitor. Chef George Crum, de la un hotel din New York, a fost foarte supărat când un client a întors porția de cartofi prăjiți la bucătărie motivând că sunt prea groși, prea cruzi și fără gust. Atunci, bucătarul a hotărât să-i dea o lecție și a pregătit niște cartofi foarte, foarte subțiri, aproape i-a ars și le-a pus sare cât să nu mai spună clientul că nu au gust. De data această clientul chiar a apreciat cartofii, ba chiar le-a recomandar și altora și așa au apărut chipsurile.
Fulgii de porumb
Frații William și John Kellogg sunt cei cărora trebuie să le mulțumim pentru fulgii de porumb. La sfârșitul secolului al XIX-lea ei lucrau la in centru de sănătate care promova vegetarianismul și căutau o soluție pentru a înlocui pâinea. Au fiert niște grâu, din care au făcut o pastă care s-a rupt în bucăți mici atunci când au băgat-o la cuptor. Au hotărât să folosească mălai în loc de grâu și așa au fost inventați fulgii de porumb.
Sandvișuri
Unul dintre cele mai populare preparate, sandvișul, a fost inventat dintr-o întâmplare. John Montagu, al IV-lea Duce de Sandwich, era foarte pasionat de jocurile de noroc, motiv pentru care nici nu mai mânca pentru a nu pierde vreo mână la cărți. Așa că a i-a cerut bucătarului său să-I facă de mâncare ceva care să nu necesite deplasarea de la masă. Acesta i-a adus o felie de carne pusă între două felii de pâine. Ducelui i-a plăcut foarte mult ideea, care între timp a devenit foarte populară, iar preparatul a rezistat trecerii timpului.
Șampania
Șampania i-o datorăm schimbării vremii. În 1490 vremea din regiunea Champagne s-a schimbat foarte mult ceea ce a dus și la modificarea procesului de fermentație a vinului. Ceea ce se anunța un dezastru s-a dovedit a fi un succes la scară mondială.
Sosul Worcestershire
Unul dintre cele mai cunoscute sosuri a fost la început un eșec. John Lea și William Perrins au fost rugați de un nobil englez să recreeze un sos pe care el îl mâncase în India. Nu i-a plăcut ce au făcut cei doi, dar au lăsat sosul într-o cămară. După câteva zile după ce au gustat din el li s-a părut că este un produs total nou, cu un gust deosebit. Așa că l-au îmbuteliat și l-au vândut la ei în farmacie.
Sursa: gustarte.ro