Actual· 7 min citire

Sărbătoarea zilei. 17 martie, zi importantă pentru credincioși. Ce sfânt este cinstit azi

Azi, 17 martie, credicioșii îl cinstesc pe Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu

Azi, 17 martie, credicioșii îl cinstesc pe Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 mar. 2024, 07:56

Azi, 17 martie, credicioșii îl cinstesc pe Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu. De asemenea, este duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Sfântul Cuvios Alexie este pomenit de Biserică la 17 martie.

S-a născut la Roma, în vremea împăraților Arcadius (395-408) și Honorius (395-423). Părinții săi, Eufimian și Aglaida, erau creștini, foarte bogați.

Tatăl său ''avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase și brâie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Și era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele până la al nouălea ceas și punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor și bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întâmpla în vreo zi să aibă puțini săraci la mesele puse înaintea lor și de i se întâmpla ca prea puțină milostenie să dea săracilor din obișnuitele sale îndurări, atunci, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: 'Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!' ''. (Viețile Sfinților)

Sfântul Alexie a fost rodul rugăciunilor mamei sale, căci ''Aducându-și aminte Dumnezeu de dânsa, după mila Sa, a dăruit rod pântecelui ei, că a născut fiu; și s-a veselit bărbatul ei și au botezat pe prunc, numindu-l Alexie'.' (Viețile Sfinților)

Crescând Alexie, părinți săi au dorit să se căsătorească, prin urmare, i-au găsit la vârsta cuvenită o logodnică. Însă, în noaptea nunții, Alexie a lăsat în mâinile miresei sale inelul de aur și brâul cel scump și a fugit în taină pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică).

A trăit necunoscut de nimeni, mulți ani, la Edesa, în Siria.

În acest timp, a fost căutat peste tot de trimiși ai părinților săi, care rămăseseră într-o mare durere împreună cu mireasa fiului dispărut. Oamenii care îl căutau au ajuns până la biserica închinată Maicii Domnului din Edesa, dar nu au știut că el se află printre săracii care stăteau în pridvorul bisericii, așa că i-au dat milostenie și s-au întors acasă.

Sfântul Cuvios Alexie a plecat însă și din acel loc, pentru că i-a fost descoperită viața sa cea sfântă și a început să fie cinstit de oameni. Din pronie dumnezeiască a ajuns, în urma unei furtuni pe mare, din nou la Roma. Aici a hotărât să meargă la casa părinților ca un necunoscut.

Când se apropia de casă, a întâmpinat pe tatăl său, la vremea prânzului, întorcându-se de la palatele împărătești spre casă cu mulțime de slugi care mergeau înainte și după dânsul.

"Deci, închinându-se lui până la pământ, a strigat: 'Robule al Domnului, miluiește-mă pe mine, săracul și scăpătatul, și poruncește-mi ca să fiu într-un colț al curții tale, ca să mă pot hrăni din sfărâmiturile ce cad de la masa ta; iar Domnul va binecuvânta anii tăi și-ți va da cerească împărăție și dacă ai pe cineva dintre ai tăi înstrăinat, sănătos să ți-l întoarcă '.

Eufimian, auzind pe sărac grăind de străinătate, și-a adus aminte îndată de iubitul său fiu, Alexie, și a lăcrimat. Apoi, îndată a arătat milă către sărac, poruncind să stea în curtea sa. Iar către slugile sale de casă a zis: 'Cine din voi va voi să slujească săracului acestuia și, de-i va plăcea, viu este Domnul Dumnezeul meu, că va fi liber în toate zilele vieții sale, și moștenire va lua din casa mea. Deci, înaintea ușilor palatului meu să-i faceți o căscioară ca, intrînd și ieșind eu, să privesc spre dânsul; apoi, din masa mea să i se dea hrană și să nu-l supere nimeni'.

Pastila pentru suflet, duminică, 17 martie. Pilda zilei: Pocăința și rodul ei

Începând Sfântul Alexie a petrece înaintea palatelor împărătești, în căsuța cea mică, Eufimian îi trimitea bucate în toate zilele din masa sa, dar pe acelea le împărțea la alți săraci, iar el oprea numai pâine și apă; și aceea, numai cu măsură o gusta ca să nu moară de foame și de sete. În toate nopțile petrecea fără somn, în rugăciune, iar Duminicile se ducea la biserică și se împărtășea cu dumnezeieștile Taine. Și minunată îi era răbdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, căci multe supărări și necazuri îi făceau slugile totdeauna, mai ales seara târziu. Pentru că unii îl loveau peste obraz, alții îl trăgeau de păr, alții îl loveau peste grumaz, alții vărsau lături peste capul lui, iar alții într-alt chip își băteau joc de dânsul". (Viețile Sfinților)

"Așa nevoindu-se el în casa părintească șaptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sărac și străin se socotea de toți, el care era fiu, moștenitor și stăpân al casei, batjocorindu-se de robii cei de casă ca un străin și nemernic". (Viețile Sfinților)

Când a voit Dumnezeu să-l ia din viața cea aspră, fiind în sărăcie și răbdare, și să-l ducă la viața și odihna cea veșnică, i-a descoperit ziua și ceasul morții. Deci Sfântul Alexie, cerând de la sluga sa hârtie, cerneală și condei, și-a scris toată viața sa; și oarecare taine, ce se știau numai de părinții săi, după care putea să fie cunoscut de dânșii.

În acest timp, în timpul Sfinte Liturghii săvârșite în Biserica Sfinților Apostoli din Roma, la care participa și împăratul Honorius, s-a auzit un glas minunat din Sfântul Altar care spunea în auzul tuturor, zicând: " 'Veniți la Mine toți cei osteniți și însărcinați și Eu vă voi odihni pe voi'. Acestea auzind cei ce stăteau de față, s-au înspăimântat și s-au cutremurat. Apoi, căzând cu fețele la pământ, strigau: 'Doamne miluiește!' Și iarăși s-a auzit un glas, zicând: 'Căutați pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate și toate ale voastre se vor rândui bine!' ". (Viețile Sfinților)

Căutând cu osârdie și neaflându-l pe acel om s-au strâns iarăși mulțimile la rugăciune și atunci din nou s-a făcut glas din Altar în biserică ca și mai înainte, zicând: "În casa lui Eufimian căutați pe omul lui Dumnezeu!". (Viețile Sfinților)

Împăratul, întorcându-se atunci către Eufimian, a zis cum de avea un dar ca acela în casa sa și pentru ce nu l-a arătat. Apoi împreună cu papa au voit ca ei însăși să meargă la casa lui Eufimian.

Atunci au aflat și casnicii tânărului Alexie, părinții și mireasa sa, cum vreme de 17 ani l-au avut lângă ei pe cel pentru care vărsau lacrimi cu multe tânguiri zi de zi.

Trupul Sfântului Alexie a fost pus pe un pat de mult preț și dus în mijlocul orașului, unde mulțimi de oameni s-au adunat pentru a se închina la moaștele sale.

"Deci, s-a adunat toată Roma și se atingeau de sfântul, sărutând sfintele lui moaște. Și câți erau neputincioși, toți se tămăduiau. Orbii vedeau, leproșii se curățau, diavolii din oameni se izgoneau și orice fel de boli și neputințe omenești se vindecau desăvârșit prin atingerea de tămăduitoarele moaște ale plăcutului lui Dumnezeu, Alexie". (Viețile Sfinților)

"Niște minuni ca acelea văzând împăratul și papa, singuri au luat patul acela să-l ducă în biserică, ca să se sfințească prin atingerea trupului Sfântului Alexie. Iar părinții și mireasa, mergând în urmă, plângeau. Și era atât de multă adunare de oameni care se sârguiau să se atingă de cinstitul trup al sfântului, încât nu era cu putință să se ducă patul de strâmtorarea și înghesuiala poporului. Deci, a poruncit împăratul să se arunce aur și argint la popor, ca să se dea în lături oamenii de la pat și astfel să dea cale spre biserică. Însă nimeni nu căuta la aur și argint, ci fiecare avea dorire să vadă pe omul lui Dumnezeu, să se atingă de el și să-l sărute. Deci papa sfătuia pe popor să se dea în lături, făgăduindu-le că nu va îngropa îndată sfintele moaște, ci va aștepta până ce toți le vor săruta și se vor sfinți cu atingerea. Și abia înduplecându-se, s-au retras puțin și ducând sfintele moaște în biserica cea mare, le-au lăsat o săptămână ca oricine să se atingă și să se închine lor". (Viețile Sfinților)

După o săptămână, sfintele sale moaște au fost puse într-o raclă de marmură și de smaragd și împodobită cu aur, unde îndată au izvorât mir și a umplut racla, și așa s-a făcut îngroparea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.

Sfântul Alexie s-a mutat la cele veșnice în ziua de 17 martie, anul 411. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")

Prognoza meteo, duminică 17 martie. O zi cu ploi slabe și cer înnorat. Frigul își va face simțită prezența

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News