Sf. Mihail și Gavriil. Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil în fiecare an pe 8 noiembrie.
Sf. Mihail și Gavriil. Nu se știau foarte multe lucruri despre îngeri, însă în Biblie sunt descriși că fiind „duhuri slujitoare”. Aceștia sunt ființe fără trupuri care îl slujesc pe Dumnezeu și îi ocrotesc pe credincioși la porunca lui Dumnezeu. Prin urmare, în cazul în care îngerii se arată credincioșilor, nu aceea reprezintă formă lor adevărată, ci este pur și simplu un chip de împrumut. Îngerii fac parte din „lumea nevăzută”.
Conform Sfintei Scripturi și mărturisirilor Sfinților, îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care îl iubesc și îl preamăresc. De asemenea, la porunca lui, îngerii ocrotesc credincioșii și popoarele. Dar, uneori îngerii sunt și cei care aduc odată cu ei pedepsele lui Dumnezeu. La fel s-a întâmplat și în cazul focului de peste Sodoma sau pedepsele din Egipt. Un alt rol al îngerilor este de a duce rugăciunile noastre la Dumnezeu. De asemenea, aceștia vestesc fapte mari, cum ar fi Buna Vestire, Nașterea Domnului, Învierea Domnului sau cea de-a două venire pe Pământ.
Sf. Mihail și Gavriil. Arhanghelul Mihail
Sf. Mihail și Gavriil. Arhanghelul Mihail, mereu lăudat pentru loialitatea de care a dat dovadă față de Dumnezeu, este mereu amintit de către creștini și iubit de către toți credincioșii de pretutindeni. Văzând cum Lucifer s-a răzvrătit împotriva Domnului, Mihai rostește următoarele cuvinte: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut".
Drept urmare, s-a întocmit soborul (adunarea și unirea) tuturor îngerilor care îl iubeau, cinsteau și ascultau de Dumnezeu, iar Arhanghelul Mihail a fost numit de către bunul Dumnezeu căpetenie a tuturor îngerilor buni, un binefăcător al mântuirii credincioșilor. Lua chip văzut și se arată multor credincioși atât în vechea Lege, cât și în cea Nouă, potrivit calendarulortodox.ro
Sf. Mihail și Gavriil. Arhanghelul Gavriil
Sf. Mihail și Gavriil. Tot în această zi de cinste îl sărbătorim și pe Arhanghelul Gavriil, preafrumosul și înveselitorul care a luat chip omenesc și a făcut multe minuni și a oferit multe daruri, așa cum este pomenit și în cele două Testamente. În proorocia lui Daniil, Gavriil este descris că fiind îngerul tălmăcitor al vedeniei. Gavriil îi spune lui Daniil ce reprezintă cele șaptezeci de săptămâni de ani până la nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos.
Sf. Mihail și Gavriil. Conform tradiției, Gavriil este cel care s-a arătat lui Ioachim și Ana și le-a vestit că o vor naște pe Născătoarea de Dumnezeu. În noul Testament, preotul Zaharia descoperă cu ajutorul lui Gavriil nașterea lui Ioan, Botezătorul Domnului. Tot el aanunțat-o pe Fecioara Maria de faptul că va da naștere Mântuitorului. Conform unilor credincioși, Arhanghelul Gavriil este cel care a mutat piatra de pe ușa mormântului și a stat deasupra ei când Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Tot el este cel care a dat de veste Mironosițelor că Hristos a înviat. Pentru toate aceste fapte remarcabile Biserica Ortodoxă îl sărbătorește odată cu Sfântul Arhanghel Mihail, ocupând un loc de cinste în religia creștinească.