Ortodoxe
Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. şi Mc. Acvila şi Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei
Greco-catolice
Sf. cuv. Martinian
Romano-catolice
Sf. Martinian, pustnic
Sfântul Cuvios Martinian este pomenit în calendarul creştin ortodox la 13 februarie.
S-a născut în Cezareea Palestinei, în timpul împăratului Constanţiu (337-361). S-a retras de tânăr într-o peşteră, unde a trăit 25 de ani. Pentru viaţa îngerească pe care o ducea, departe de lume, a primit darul facerii de minuni. Sfântul Martinian vindeca cu sfintele sale rugăciuni mulţi oameni care aveau tot felul de suferinţe.
A pătimit numeroase ispite şi năluciri, pentru a fi îndepărtat de viaţa pustnicească. Cel mai mult a fost ispitit însă cu patima desfrânării.
Luptându-se cu ispitele, Sfântul Martinian s-a aruncat în foc atunci când a fost ispitit de o femeie. În urma acestei întâmplări s-a refugiat pe o insulă, care era de fapt o piatră mare în mijlocul mării, unde primea periodic pâine şi apă de la un marinar. Şi aici a venit însă o femeie, Fotini, singura supravieţuitoare a unei furtuni. I-a lăsat hrana şi adăpostul său, iar el cu rugăciune s-a aruncat în mare şi a început să înoate. A fost însă din mila lui Dumnezeu luat pe spate de doi delfini, care l-au dus până la uscat.
A trăit în pribegie restul vieţii, umblând din loc în loc şi din cetate în cetate, înstrăinându-se şi fugind pentru a nu fi ajuns de ispită.
În pribegia sa n-a purtat nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici două haine, nici bani la brâu şi nimic spre trebuinţa trupească. Oriunde intra în cetate sau în sat, întreba cine este acolo om bun şi găzduia la dânsul, primind hrană, iar unde îl ajungea noaptea, ori în pustie, ori la câmp, acolo petrecea odihnindu-se puţin.
Doi ani cutreierând astfel, a trecut prin multe cetăţi şi la sfârşit a mers la Atena, unde şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, într-o biserică. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")
