SĂPTĂMÂNA MARE. Postul Paștelui se încheie cu Săptămâna Mare, cea a patimilor lui Hristos, care este cuprinsă între sărbătoarea Floriilor și Noaptea de Înviere. Această săptămână are o mare încărcătură duhovnicească, iar creștinii se roagă și țin post, pentru ca de Înviere, sufletele lor să fie curate
SĂPTĂMÂNA MARE. Cele șapte săptămâni ale Postului Mare reprezintă șapte trepte de spiritualitate, timp în care interdicțiile erau ținute și respectate de către toată suflarea satului.
SĂPTĂMÂNA MARE. Săptămâna începe cu Lunea Mare și Sfântă, zi care reprezintă începutul patimilor lui Isus de la intrarea în Ierusalim. În unele sate ale comunei Ilia, județul Hunedoara, exista credința conform căreia, că cine moare în Săptămâna Mare va merge direct în iad, deoarece raiul este închis.
SĂPTĂMÂNA MARE. Marțea, denumită și Seacă este o zi în care sătenii considerau că trebuiau luate măsuri împotriva infertilității atât vegetale, cât și animale. În satele de câmpie, preoții erau chemați de gospodari să slujească în hotarul satului, împotriva dăunătorilor din holdele de grâu, iar în satele de munte se făceau descântece pentru a nu seca laptele la oi și la vaci.
Marțea Mare este ultima zi când se mai prestează muncă la câmp, când se spală și se face curățenie generală în gospodării. Gospodarii curăță curțile, adună toate gunoaiele și repară gardurile. În Marțea Mare, candela trebuie să ardă toată ziua.
SĂPTĂMÂNA MARE.Miercurea Paștelui aducea cu sine interdicția de a se toarce, deoarece, credeau sătenii că torsul le putea “întoarce mințile”. În unele sate se petrecea în nopțile de miercuri spre joi, obiceiul strigării peste sat, un fel de “judecată de apoi” a colectivului în vederea purificării pentru sărbătoarea apropiată. “În Miercurea Paștilor nu spălam rufe și nu mai mîncam urzici că erau déjà măritate (trecute) și unele babe îngropau oarece ouă la hotar să nu bată piatra”.
Citește mai mult pe zhd.ro.
