Cei 300 de săteni care au căutat epava avionului prăbușit în Munții Apuseni au fost invitați la parastasul lui Adrian Iovan, organizat în comuna Horea, de Romanița, fosta soție a pilotului decedat, scrie ziarulring.ro.
Aceasta vrea ca la masă să participe toți locuitorii comunei. Parastasul de 40 de zile pentru comemorarea pilotului Adrian Iovan va "beneficia" de o prezență extrem de numeroasă. Romanița Iovan i-a invitat, pe 22 februarie, pe toți sătenii din comuna Horea care au căutat rămășițele avionului prăbușit. Este vorba de peste 300 de oameni, la care se vor adăuga supraviețuitorii accidentului, fiica lui Adrian Iovan, arhiepiscopul de Alba, Irineu, preoți din două județe, Cluj și Alba, precum și rude și prieteni ai celui decedat.
"Romanița vine cu un grup de prieteni de-ai lui Iovan, piloți. Parastasul este al familiei, noi suntem lângă ei, participăm, sprijinim. Nu am luat încă legătura cu familia Aurei, că i-am văzut că sunt supărați, săracii, dar sigur îi vom contacta. I-am cerut permisiunea doamnei Romanița să chemăm și rudele Aurei și a spus că nu are nimic împotrivă. Romanița Iovan organizează parastasul și mi-a spus că vrea să dea o masă la toată lumea acolo. Nu știu din ce va fi compusă masa, dar Romanița a vorbit cu bucătărese din sat să prepare bucatele", ne-a declarat fostul deputat Corneliu Olar.
Transport cu sănii trase de cai și tractoare Pentru că drumul până la epavă a fost distrus, transportul până la locul accidentului, unde va avea loc slujba, va fi extrem de dificil. "Drumul sigur nu va fi reparat până atunci, dar vom pregăti sănii cu cai, tractoare, mașini de teren, să putem ieși altfel. S-a circulat noaptea și s-a adus și epava, a fost și zăpada cam moale atunci și, mergându-se cu TAB-uri, cu utilaje grele, s-a frământat drumul și s-a distrus. Acum se mai poate circula foarte greu, doar cu căruța. Sătenii nu prea mergeau cu mașina când era ploaie, să nu se strice drumul. Am demarat deja proiectele tehnice pentru drumuri, dar nu avem atâția bani să le reparăm pentru ca să se poată circula cu mașinile, că nu merge nimeni pe jos 12-13 kilometri, cât este din centrul comunei", ne-a mai spus fostul deputat Corneliu Olar.