România Mare, la 100 de ani de existență e, în fapt, România mică. Asta pentru că suntem din ce în ce mai puțini. În ultimele 3 decenii, populația a scăzut constant și sustanțial. În an Centenar, în România mai locuiesc 19,5 milioane de persoane. Practic, în fiecare zi, România pierde 350 de locuitori, informează Realitatea TV. În plus, România Mare NU mai e așa de mare și pentru că infrastructura pe care am construit-o la începuturile existenței noastre ca stat unitar și modern e astăzi... mult mai firavă.
În urmă cu 100 de ani, în România trăiau aproape 15 milioane de persoane. Natalitatea , însă, a tot crescut. Din 1918 și până în 1992. De la intrarea noastră în democrație, numărul românilor scade constant.
În 2018, datele statistice arată că în România trăiesc aproximativ 19,5 milioane de români, față de 22 de milioane câți eram în 2017. Până în anul 2050, în tara vor mai ramane doar 16 milioane de locuitori, arată proiectările populației României ale Centrului de Cercetări Demografice, ONU, dar și Eurostat.
Și nu doar că numărul nașterilor e din ce în ce mai mic, dar mulți dintre noi aleg să-și trăiască viața în alte țări.
În 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, au plecat în străinătate cei mai mulți români - peste 550.000. Iar acum pleacă anual cam 200.000.
Cei care rămân în țară nu sunt foarte motivați să aibă copii. O femeie naște, în medie, 1,6 copii, conform datelor INS. Deși se înregistrează o ușoară creștere în ultimii ani, e mai puțin decât în Franța, unde femeile fac 2 copii, în medie. Stăm totuși mai bine decât Portugalia, Spania sau Italia, unde media este de 1,3 copii.
România pierde în fiecare an 140.000 de locuitori. Anual, numărul nașterilor e cu 70.000 mai mic decât cel al deceselor.
Vârsta medie a populației ajunge la 41 de ani, în creștere față de anul trecut.
Acum raportul este de 110 persoane vârstnice la 100 de tineri și asta înseamnă că peste 20-30 de ani o să avem un adult care va trebui să susțină 2 pensionari.
Am rămas mai puțini, calitatea vieții este scăzută, iar nivelul de educație este foarte slab.
Dacă înainte de Marea Unire, jumătate dintre români nu știau să citească sau să scrie, în prezent, situația este asemănătoare. În 2018, 47% din populație este analfabetă funcțional.
Și nici nu e de mirare. România alocă cei mai puțini bani din Uniunea Europeană pentru educație.
Dacă în ultimii ani, în România s-a construit o singură școală, imediat după Marea Unire, în mandatul lui Costin Anghelescu la Educație, s-au ridicat 7 mii de unități școlare. De asemenea, în 1928 la fiecare o mie de locuitori funcționau 10 licee, în prezent în România mai sunt în total 6.170 de școli.
În perioada de după Marea Unire, profesorii erau motivați să își pregătească elevii. Învățătorul de la clasă primea 5000 de lei la finalul lunii. Un cadru dicatic care preda la liceu încasa lunar 8.000 de lei, iar un profesor titular câștiga 26 de mii de lei, exact aceeași suma cu cât era remunerat premierul.
În 1918, la stat lucra 3% din populație, adică 480 de mii de români. Astăzi, avem peste 1,2 milioane de bugetari.
Venitul mediu pe cap de locuitor în acea perioadă era echivalentul a 78 de dolari, adică 319 lei, în timp ce astăzi, este de 1.180 de lei. Să nu uităm însă că de la Cuza la Carol, veniturile au crescut de 20 de ori.
Dările la stat au cam rămas la fel. Impozitul plătit de români la acea vreme era de 9%, astăzi de 10%.
Taxele populației nu se reflectă, însă, în investiții. Din cei 11.500 de km de cale ferată pe care îi aveam după Marea Unire, am mai rămas cu 10.774 de km. Tot atunci aveam 900 de tramvaie, dar astăzi mai circulăm cu aproape jumătate.
Un leu valora în 1819 cât un franc francez, o monedă puternică pe timpuri. Astăzi, euro, moneda la care ne raportăm este cotată la 4,6 lei.
În spatele cifrelor e România reală: o țară din ce în ce mai puțin populată, mai prost educată ca acum câteva decenii, cu o monedă tot mai slabă și cu drumuri, căi ferate din ce în ce în ce mai șubrede. Așa arată moștenirea noastră de Centenar pe care o lăsăm celor care-l vor aniversa pe următorul.
