Actual· 2 min citire

România și Bulgaria, cele mai lovite de criza din Grecia

România și Bulgaria, cele mai lovite de criza din Grecia

România și Bulgaria, cele mai lovite de criza din Grecia

Publicat29 iun. 2015, 16:26
Actualizat29 iun. 2015, 16:30

Leul românesc a avut cel mai puternic de suferit dintre toate monedele din regiunea Europei de Est, în prima zi după anunțul "divorțului" dintre Grecia și creditorii internaționali.

BNR a cotat euro la 4.4931, față de 4,4577 lei în ședința de vineri, aprecierea fiind de 0,7%, iar dolarul a sărit peste pragul de 4 lei: 4.0469, față de 3,9783 în ședința anterioară.

Alături de România, Bulgaria are cel mai mult de pierdut, între țările est-europene, de pe urma unei posibile retrageri a Greciei din uniunea monetară.

Obligațiuni ale Bulgariei în valoare de 1,49 miliarde de euro, cu scadență în 2024, au înregistrat cel mai amplu declin de la lansarea pe piață în 2014, în timp ce leul se îndreaptă spre cea mai mare scădere din acest an.

Monedele Poloniei, Ungariei și Rusiei s-au depreciat cu cel puțin 1% în raport cu dolarul, iar indicii bursieri regionali sunt în scădere, potrivit Bloomberg.

Cursul leu-euro a testat astăzi zona de stabilitate a BNR (4,38-4,52), depășind pe piața interbancară nivelul de 4,5. Se pare însă că BNR a intervenit în piață, anunțând la finalul zilei un curs de 4,4931 lei pentru un euro, față de 4,4577 în ședița anterioară.

Aproape de deprecierea leului s-a aflat leva bulgărească - s-a depreciat luni cu 0,6%, la 1,7621 unități pentru un dolar, cursul fiind aproape neschimbat față de euro, în timp ce randamentul obligațiunilor în euro cu scadență în 2024 a crescut cu 0,29 puncte procentuale, la 3,26%. informează Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News