Chiar dacă o treime din resursele balneare ale Europei se află în țara noastă, nu prea valorificăm potențialul turismului de sănătate și, în special, cel balnear, care poate fi o mină de aur.
Reprezentanți ai turismului de sănătate și reprezenanți ai autorităților publice locale și centrale au prezentat în cadrul Congresului Medical ”Calitate și competitivitate în balneologie”, modalitățile prin care pot repoziționa România pe harta turismului de sănătate.
„Suntem la cea de-a doua ediție a acestui eveniment. Eforie poate deveni cea mai importantă destinație balneologică din România: avem și condiții naturale, și bază materială“, a declarat primarul orașului Eforie Ovidiu Brăiloiu, conform evz.ro.
Brăiloiu a arătat că principalele obiective ale congresului medical de la Eforie au fost promovarea celor două stațiuni, Eforie Nord și Eforie Sud, ca destinații pentru turismul balnear, precum și identificarea unor soluții viabile pentru extinderea sezonului estival și atragerea de turiști în perioadele de extra-sezon.
Totodată, primarul Eforie a precizat că instituția pe care o conduce este preocupată de promovarea bazelor de tratament și a investițiilor realizate în cele două stațiuni, investiții care consolidează locul orașului Eforie în topul destinațiilor de turism balnear din România.
Fostul ministru al Sănătății Vasile Cepoi, actual președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, a accentuat importanța impunerii și consolidării unor standarde de calitate, ca avantaj competitiv al stațiunilor balneare din România.
„Dezvoltarea turismului de sănătate trebuie să aibă în vedere abordarea integrată a serviciilor urmărind: asigurarea continuității îngrijirilor medicale, asigurarea condițiilor de transport adecvate stării patologice a pacientului, implementarea unui sistem de management al calității acreditat de un organism recunoscut și informarea corectă și continuă a pacientului turist cu privire la derularea procesului serviciilor oferite“, a concluzionat președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor.
Vasile Cepoi a mai spus că deocamdată în România pentru turismul balnear nu există standarde și nici un organism care să se ocupe de certificarea cnformității cu acele standarde. Însă, în dezvltoltarea instituției pe care o reprezintă are în vedere să sprijine dezvoltarea turismului balnear prin implementarea unor standarde care de acreditare să certifice faptul că în acest domeniu există o preocupare pentru creșterea calității serviciilor pentru siguranța pacientului, pentru satisfacția lui.
”Turiștii străini sunt atrași mai mult de factorii naturali de valențele terapeutice ale factorilor din zonă. Preocuparea trebuie să fie în a îmbunătăți calitatea activității din aceste baze. Acești factori sunt valorificati în mare dar nu la nivelul la care ar putea fi valorificați. Dacă facem o comparație cu nivelul de valorificare a acestor factori cu acum douăzeci și ceva de ani în urmă răspunsul meu este favorabil pentru momentul actual”, a mai spus fostul ministru al sănătății.
Victor Moraru, președintele Asociatiei stațiunilor Balneare din Romania a subliniat faptul că avem stațiuni importante: Techirghiol, Amara, Olănești, Călimănești, Sovata, Herculane.
”România a avut o poziție importantă pe harta turistică a turismului de sănătate și, în mod special, a turismului balenear și ne dorim să readucem în atenția factorilor responsabili că este important să susținem acest turism, mai ales că o treime din resursele balneare ale Europei sunt în România”.