Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a declarat că România va atinge un deficit de 5,5% până la finalul anului, motiv pentru care negociază cu Comisia Europeană devansarea cu un an a încadrării în deficitul de 3% pentru anul 2025.
Dacă am forța revenirea în ținta de deficit de 3% anul viitor, Câciu crede că s-ar ajung la recesiune, pe care România a reușit să o evite până acum.
”Așa am construit bugetul pentru înscriere pe 4,4% deficit, însă primele luni au arătat o încetinire a veniturilor bugetare, ceea ce înseamnă că deficitul nostru se duce spre 5 – 5,5% anul acesta”, a declarat, marți seară, la Euronews, Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor.
Acesta a precizat că se discută constant cu Comisia Europeană pe această temă.
”Dacă vrei să ai creștere economică în continuare, cu austeritate nu obți creștere economică. Cu austeritate, întotdeauna o să ai contracție economică. Austeritatea se referă la scăderea cererii. Când pică cererea, o să ai contracție economică că oferta o să dea faliment”, a explicat Adrian Câciu.
Întrebat cât ne mai așteaptă CE cu deficitul acesta mare, ministrul a afirmat: ”În discuțiile pe care le avem cu CE (...) un an de zile nu este nicio problemă să obținem o prelungire a procedurii, adică să închidem deficitul la 3% în 2025, deci o ajustare mai graduală”.
”Am evitat recesiunea și este o știre pe care lumea o trece cu vederea. Europa este în recesiune, România nu este în recesiune, are a doua creștere economică din Europa. Dacă vrem să închidem în 3% în 2024, n-avem decât recesiune de făcut. Asta înseamnă că toată lumea va plăti un preț care e incorect față de oameni și e vina celor care au făcut deficitul acela mare de 9,4%”, a mai declarat ministrul Fondurilor Europene.