România a aderat la Alianța Solară Internațională. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, prezent la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) - Dubai, alături de președintele Klaus Iohannis.
România a semnat aderarea la International Solar Alliance (ISA), un angajament puternic al guvernului român de a sprijini și promova energia solară ca sursă principală de energie curată și durabilă, în cadrul unui eveniment special organizat în cadrul conferinței COP-28, în Emiratele Arabe Unite.
România s-a alăturat altor 122 de state membre ale ISA, cu scopul de a contribui activ la tranziția verde globală. Semnarea aderării la ISA reprezintă un pas important în realizarea obiectivelor Națiunilor Unite legate de energie curată și sustenabilă până în 2030.
Ministerul Energiei a precizat că, „prin aderarea la Internațional Solar Alliance, România își asumă un rol de lider în promovarea energiei solare la nivel regional și global. ISA reprezintă și un mediu propice pentru colaborare și transfer de cunoștințe între statele membre, facilitând crearea de parteneriate și investiții în sectorul energetic. Astfel, România va putea beneficia de expertiză internațională și de resurse financiare pentru a accelera implementarea sistemelor de energie solară și a altor tehnologii inovatoare”.
"Semnarea aderării României la ISA este un moment istoric pentru țara noastră și reafirmă angajamentul nostru de a contribui activ la protejarea mediului și la combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile. România se află în zona B europeană din punct de vedere al însoririi și beneficiază de de aproximativ 210 zile însorite pe an și are cel mai mare potențial solar din zona de sud-est a Europei. Studiile realizate au evaluat potențialul tehnic solar al României la nivelul a 19,35 GW (25,80TWh), din care aproximativ 18,05 GW (24,18 TWh) pot constitui o opțiune economică de investit, într-un scenariu cu costuri minime. Suntem încrezători că vom reuși să atingem aceste obiective ambițioase și să fim un exemplu de excelență în domeniu, inclusiv prin dezvoltarea lanțurilor de producție de panouri fotovoltaice și componentele aferente, pentru care avem în pregătire relansarea unui apel de proiecte (investiția 4) din PNRR", a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.