Actual· 1 min citire

Români, hoți de lux la Turnul Eiffel: Câștigau 4.000 de euro pe zi. Cum operau

Români, hoți de lux la Turnul Eiffel: Câștigau 4.000 de euro pe zi. Cum operau

Români, hoți de lux la Turnul Eiffel: Câștigau 4.000 de euro pe zi. Cum operau

Publicat29 mai 2015, 10:15
Actualizat29 mai 2015, 12:15
SursăREALITATEA TV

O rețea de hoți din România a fost destructurată în capitala Franței. Hoții de buzunare îi terorizau pe turiștii care vizitau palatul Luvru și turnul Eiffel, în inima Parisului. Potrivit presei franceze, șapte membri ai rețelei au fost arestați.

Românii operau cu tupeu, chiar în mijlocul zilei. Hoții se dădeau drept turiști pentru a ajunge în grupurile de vizitatori, după care treceau la fapte. Unii dintre hoți distrăgeau atenția turiștilor pe scările Turnului Eiffel, în vreme ce alții le goleau buzunarele. Printre metodele de furt se număra și realizarea unui selfie cu telefonul mobil lângă turiști, pentru ca aceștia să nu mai fie atenți la bunurile personale.

Membrii grupării infracționale scoteau până la 4000 de euro în fiecare zi din buzunarele oamenilor. Unii dintre hoți chiar au postat pe rețelele de socializare instantanee în care se lăudau cu banii furați.

Potrivit autorităților franceze, membrii bandei trăiau pe picior mare. Aceștia erau cazați la un hotel de lux, unde au cheltuit peste 100.000 de euro doar în anul 2014. Restul banilor erau trimiși în România.

Destructurarea rețelei a avut loc la doar o săptămână după ce angajații turnului Eiffel au intrat în grevă. Oamenii au interzis accesul turiștilor în turn pentru câteva ore, pentru a protesta față de lipsa de acțiune a autorităților în fața grupărilor criminale din zonă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News