Pasiunea lui Nicușor Dan pentru justiție a fost devoalată încă din campania electorală. A spus răspicat că după ce va rezolva deficitul uriaș - problemă care e în atribuția guvernului - va trece la reformarea justiției. Exact pe modelul lui Traian Petrov Băsescu.
„Partea de justiție o să fie principala ,mea preocupare inclusiv discuții cu șefii parchetelor inclusiv discuții despre planurile de management ale noilor șefi ai parchetelor care vor avea un mandat începând din 2026”, a spus Nicușor Dan în cadrul unei declarații de presă recente.
Nicușor Dan implică și serviciile secrete, fără să aibă acordul lor în prealabil. Chiar plănuiește să ofere Serviciului Român de Informații un statut special. Totul va fi pus în aplicare după ce va numi un nou șef al instituției care momentan e fără conducere. Iar Nicușor Dan își dorește un șef din zona civilă.
„ Îmi doresc ca în activitateea de informații zona de evaziune fiscala să fie o prioritate pentru servicii, asta este tot ce am spus”, a mai declarat Nicușor Dan.
Nemulțumit de activitatea ANAF, Nicușor Dan crede că dacă va implica serviciile secrete atunci statul va obține mai multe venituri la buget.
„Serviciile de infoemații, pentru că evaziune fiscală este o chestiune de securitate națională, nu numai că o cred eu, este în documentul oficial al statului român, ei trebuie săfie preocupați să găsească informații despre acestă problemă și totul este ca rolul lor să se oprească la a furniza aceste informații către ANAF și către parchete”, a mai spus Nicușor Dan.
În 2012, pe vremea lui Traian Basescu, SRI a încheiat un protocol cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza unei hotărâri date de Consiliul Suprem de Apărare a Țării în 2010. Lui Nicușor Dan i se pare normal și ca persoanele care ocupă funcții publice să aibă telefonul ascultat de servicii.
Planul de control asupra justiției este un deziderat și al reziștilor. Fericiți că, după susținerea lui Nicușor Dan la prezidențiale, au primit și ei o bucată din ciolan, USR-iștii visează că vor prelua portofoliul de la Justiție. Iar această funcție le-ar putea garanta un rol cheie în schimbarea șefilor marilor parchete.
Fostul ministru USR al justiției a deschis deja calea prin critici vehemente la adresa conducerii DNA. Stelian Ion spune că parchetul care se ocupă de marea corupție trebuie să fie reformat, dar uită să spună că lideri ai partidului sunt anchetați de procurori.
Istoria ne-a învățat că politicienii care au controlat justiția au și folosit-o ca instrument de răzbunare.
Scenariu: Nicușor Dan l-ar putea numi pe Cristi Danileț, judecătorul-karatist, la CCR