Deși guvernul liberal-conservator din Republica Cehă relaxează regulile anti-coronavirus, nu sunt prevăzute modificări la restricțiile impuse la intrarea în țară, relatează marți agenția DPA.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății a explicat marți că în prezent aproape toate țările europene sunt plasate în categoria roșu pe așa-numitul „semafor coronavirus”.
Turiștii străini trebuie să prezinte în continuare un test negativ PCR la intrarea în țară, deși este în vigoare o excepție pentru cei care au fost complet vaccinați și au făcut doza booster.
Pentru cei nevaccinați, un al doilea test este obligatoriu la intervale de cinci până la șapte zile de la sosire. Pentru copii se aplică reguli diferite în unele cazuri.
Curtea Supremă Administrativă din Cehia a anulat recent regula potrivit căreia numai cei vaccinați sau trecuți prin boală puteau avea acces în sectoarele ospitalității și de catering. Se așteaptă ca decizia să intre în vigoare joi.
Se așteaptă ca guvernul ceh să renunțe la restricții privind vaccinare și în alte domenii, cum ar fi evenimentele sportive și culturale.