Restricții de circulație, miercuri, pe Autostrada A 1, atât pe tronsonul București-Pitești, cât și pe Sibiu-Orăștie, pentru lucrări și trasarea de marcaje, potrivit Centrului Infotrafic. Pe unele porțiuni, restricțiile sunt valabile până joi seară.
Centrul Infotrafic anunță că, miercuri, până la ora 19.30, se vor executa lucrări de aplicare a marcajelor rutiere pe Autostrada A1 București - Pitești, între kilometrii 67 și 90, pe banda a doua a sensului de mers către Pitești.
„Sfătuim conducătorii auto să circule cu atenție sporită, să reducă viteza în zona acestor lucrări și să semnalizeze din timp schimbarea benzilor de rulare”, a transmis Centrul Infotrafic.
De asemenea, pe Autostrada A1 Sibiu - Deva, circulația rutieră este restricționată pe anumite porțiuni ale sensului de mers Deva - Sibiu, în vederea executării de lucrări asupra părții carosabile.
Astfel, între kilometrii 254 și 252,se restricționează prima bandă și cea de urgență, de miercuri, până joi la ora 19.00.
În plus, între kilometrii 242 și 240,sunt restricționate tot banda unu, precum și cea de urgență, mierc uri, până la ora 19.00.
„La kilometrul 247, este restricționată parțial breteaua de acces, pentru reparații la parapetul metalic, miercuri, până la ora 15.00”, potrivit comunicatului Infotrafic.