Fostul suvern al României, regele Mihai, a devenit membru de onoare al Academiei Române în cadrul unei ceremonii care a marcat și sărbătorirea a 142 de ani de la înființarea instituției.
Majestatea Sa, regele Mihai, a devenit, asemeni înaintașilor săi, Carol I, Ferdinand I și Carol al II-lea, membru de onoare al Academiei Române, acestuia fiindu-i înmânate însemnele de membru de onoare al Academiei Române: carnetul de membru, diploma, insigna și un set de cravate specifice.
La ceremonie regele a fost însoțit de Principesa Margareta și de Principele Radu de Hohenzollern-Veringen.
Regele Mihai, născut la Sinaia, este fiu al Regelui Carol al II-lea și al Prințesei Elena, și nepot al Regelui Ferdinand I.
A devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său, Ferdinand, în urma renunțării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub Regență, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forțată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul pro-german al mareșalului Ion Antonescu.
Sursa: NewsIn