Actual· 1 min citire

Migranți care încercau să treacă ilegal granița, prinși la Arad

Migranți care încercau să treacă ilegal granița, prinși la Arad

Migranți care încercau să treacă ilegal granița, prinși la Arad

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 nov. 2015, 15:17

Opt migranți ilegali au fost prinși la Curtici, județul Arad, într-un tren internațional care se îndrepta spre Budapesta.

"Polițiștii de Frontieră de la PTF Curtici (feroviar) au depistat, în timp ce efectuau controlul documentelor de călătorie pasagerilor unui tren 'Inter City' care circula pe relația București—Budapesta, opt cetățeni afgani care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, cu intenția de a ajunge în Spațiul Schengen, aceștia neavând asupra lor documente de identitate", a declarat comisar șef Daniel Iancu, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, citat de Agerpres. 

Potrivit sursei citate, cele opt persoane în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici, în vederea continuării cercetărilor. 

Polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni afgani (4 adulți și 4 minori), cu vârste cuprinse între 2 și 32 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News