Actual· 1 min citire

Reforma PENSIILOR SPECIALE | Ionuț Stroe: „Ne dorim promovarea unui proiect legislativ complet”

Ionuț Stroe - purtător de cuvânt al PNL

Ionuț Stroe - purtător de cuvânt al PNL

Publicat26 iun. 2023, 21:48
Actualizat26 iun. 2023, 21:49

Ionuț Stroe - purtătorul de cuvânt al PNL a declarat, luni, că în această săptămână va fi promovat proiectul pensiilor speciale. În primă fază, pensiile speciale vor fi impozitate partea de necontributivitate, a spus oficialul.

„Amendamentele depuse de Ministerul Muncii vor fi trecute prin comisie, există în momentul de față opinii din partea Băncii Mondiale și a Comisiei Europene privind modul în care se va modifica acest regim special al pensiilor în România. De altfel noi am susținut tot timpul, prin tot felul de initiative legislative, eliminarea acestui regim special și o astfel de decizie se înscrie și în reforma pensiilor pe cre actuala coaliție și-a asumat-o prin Programul de guvernare. Suntem condiționați și de PNRR și cu siguranță ne dorim promovarea unui proiect legislativ complet”, a spus Ionuț Stroe, luni, la un post TV.

„Putem să construim, de ce nu, un proiect sustenabil, bazat pe principiul contributivității, aplicabil tuturor. În primă fază pensiile speciale vor fi impozitate, cel puțin partea de necontributivitate, urmând ca ulterior, progresiv, să avem un sistem care practic să fie unul corect, unul echitabil, care să răsplatească toți contribuabilii, în mod echitabil”, a mai  spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Camera Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale. Votul final va fi dat miercuri.

Legea prin care se TAIE pensiile speciale, ADOPTATĂ de Camera Deputaților!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News