Actual· 1 min citire

Referendum 2018. În ce spital din București niciun pacient nu a vrut să voteze

Referendum 2018. În ce spital din București niciun pacient nu a vrut să voteze

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 oct. 2018, 17:24

Mai mulți pacienți și medici care lucrează în spitalele din Capitală au votat, sâmbătă, cu urna mobilă. Dacă la unele spitale au fost înregistrate peste 100 de solicitări din partea pacienților de a vota, la Spitalul Universitar de Urgență București nu a fost înregistrată niciuna.

La Spitalul Universitar de Urgență Elias au votat șa referendum, până în prezent, 122 de persoane, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituției spitalicești, Silviu Negoiță.

La Spitalul Floreasca au fost înscriși pe liste 89 de persoane, pentru a vota cu urna mobilă, ânsă, potrivit purtătorului de cuvânt la unității spitalicești, Bogdan Oprița, 24 de persoane nu au avut acte de identitate și nu au putut vota.

Urna mobilă a fost solicitată și la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”. Astfel, pe listă au fost înscriși 119 persoane, dintre care au votat 100.

De asemenea, potrivit reprezentanților Spitalului Universitar, până vineri, niciun pacient nu și-a exprimat dorința de a vota prin intermediul urnei mobile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News