Cătălin Predoiu a vorbit despre recuperarea prejudiciilor de la infractori, subliniind faptul că un număr semnificativ de persoane păstrează sume mari de bani. Ministru de Interne a accentuat că există încă mult loc de îmbunătățiri în procesul de recuperare a bunurilor obținute prin infracțiuni.
”S-a vorbit, de ani de zile, de recuperarea produselor infracțiunii. S-a făcut enorm de mult în această direcție în ultima perioadă. S-au făcut progrese, există instituții, există un alt tip de cultură este foarte adevărat, dar cred că suntem totuși departe de idealul pe care l-ați și expus, domnule procuror șef DNA respectiv nimeni să nu rămână cu nimic.
Suntem departe de acel moment. Adevărul este că foarte mulți rămân cu foarte mulți bani, cum bine știm. Deci e loc de mult mai bine în această acțiune de recuperare a produselor infracțiunii”, a declarat Cătălin Predoiu, joi, la bilanțul DNA.
El a precizat că trebuie văzut dacă nu trebuie îmbunătățite și mecanismele legislative pentru a recuperarea acestor prejudicii.
”Sigur rămâne de văzut dacă trebuie să îmbunătățim și instrumentele legislative, dacă e o chestiune de tactică de mijloace, în orice caz știm cu toții că este foarte dificil, pe de altă parte să recuperezi absolut toate produsele infracțiunii. Cred că este aproape imposibil și cred că nu reușește nici o țară din lume acest lucru. De ce?
Pentru că urmare a evoluțiilor tehnologice, a schimbărilor globale, a circuitelor financiare, a complexității unui cadru economic-financiar și a circuitelor de valori economice în lume, este mult mai facil «să evapori», să ascunzi, să transformi, să speli, în limbaj tehnic adecvat, produsul infracțiunii, să-l transformi în mijloace economice legitime, să-l reinvestești și așa mai departe până când să pierde urma produsului infracțiunii propriu-zise”, a afirmat Cătălin Predoiu.
El a mai adăugat că poate este nevoie și de o cooperare mai strânsă la nivel internațional în această chestiune.
”Dar totuși, cred că și în aceste condiții, o cooperare mai strânsă între instituții poate o cooperare mai strânsă la nivel internațional, specializarea unor colegi care să înțeleagă foarte bine și rapid circuitele financiare, adaptarea tacticilor de dosar ar putea să îmbunătățească această performanță pe care o aveți în ultima perioadă de a crește nivelul de confiscări, de sechestrare ulterior confiscare, de recuperare la modul general, a produselor infracțiune.
Poate că uneori de acolo și trebuie început de a se a ataca sursele financiare ale infractorilor, ale celor care comit fapte de corupție în felul ăsta și capacitatea lor de a disimula, de a le ascunde și, respectiv de a-și ascunde faptele comise, scade semnificativ”, a mai declarat ministrul Afacerilor Interne.