Jurnaliștii l-au sunat în prima zi a anului pe Daniel Constantin să afle cum vede acesta amenințările venite dein partea lui Dan Voiculescu. "Dacă știam că sună cineva din presă nici nu răspundeam", spune președintele PC.
Daniel Constantin se află în vacanță și susține că nu a citit amenințările lui Dan Voiculescu. Deocamdată, acesta afirmă că nu vrea să vorbească decât de urări de bine, potrivit StiripeSurse.ro.
"Deocamdată nu vreau să vorbim decât de urări de bine. Nici nu am citit nimic, credeți-mă. Dacă știam că sună cineva din presă nici nu răspundeam. Să aveți un an așa cum vă doriți dumneavoastră", a declarat Constantin.
Dan VOICULESCU, AMENINȚĂRI de Anul Nou, din ÎNCHISOARE, inclusiv pentru Daniel Constantin
Relația dintre familia Voiculescu și Daniel Constantin s-a stricat după condamnarea mogulului. Voiculescu ar fi putut fi ajutat într-o oarecare măsură de intervențiile ministrului Agriculturii, pentru a scăpa de pușcărie, însă acesta nu s-a implicat după dorința președintelui de onoare al PC. E deja de notorietate ruptura dintre conducerea PC și Dan Voiculescu. Mai multe...