Actual· 1 min citire

Reacția DNA după acuzațiile aduse Laurei Codruța Kovesi

Reacția DNA după acuzațiile aduse Laurei Codruța Kovesi

Reacția DNA după acuzațiile aduse Laurei Codruța Kovesi

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 ian. 2018, 19:07

DNA infirmă, printr-un comunicat de presă, informația potrivit căreia procurorul șef al instituției ar fi obținut, cu mandat de la instanța supremă, percheziția informatică a opt procurori. Potrivit luju.ro, informațiile ar fi fost cuprinse în acțiunea disciplinară a Inspecției Judiciare.

"Informația potrivit căreia procurorul șef al DNA a obținut, cu mandat de la ICCJ, percheziția informatică a opt procurori este falsă, iar o astfel de informație nu se regăsește în niciun raport al Inspecției Judiciare despre care procurorul șef al DNA să fi luat cunoștință", transmite DNA.

Reacția vine după ce Inspecția Judiciară a constatat că procurorul șef al DNA ar fi comis mai multe abateri disciplinare, raportul fiind transmis Secției pentru Procurori a CSM. Potrivit luju.ro, din acțiunea disciplinară ar fi reieșit și că Laura Codruța Kovesi ar fi obținut, cu mandat de la instanța supremă, percheziția informatică a opt procurori, printre care și fostul șef al Secției a II-a, Claudiu Dumitrescu.

Potrivit sursei citate, motivul ar fi fost încercarea de a afla numele celui care ar fi înregistrat ședința DNA care a apărut în spațiul public.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News