Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vrancea și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 10 percheziții domiciliare pentru destructurarea unei grupări infracționale, specializată în trafic și consum ilicit de droguri de risc. 25 de persoane au fost conduse la audieri, 8 dintre acestea fiind reținute.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, au efectuat 10 percheziții domiciliare pe raza județelor Vrancea și Galați.
Activitățile s-au desfășurat la locuințele unor persoane bănuite săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri și de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi vândut droguri pe raza județelor Galați, Vrancea și Brăila și ar fi racolat persoane care să îi sprijine în activitatea infracțională, potrivit unui comunicat al Poliției Române.
În urma perchezițiilor au fost ridicați 5.000 de lei și 300 de euro, un kilogram de substanțe cu efect psihoactiv, 0,82 de grame de hașis, țigarete care conțineau droguri, confecționate artizanal, un grinder și un mini-cantar electronic, telefoane mobile, laptopuri și tablete.
25 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, pentru audieri.
Față de 8 persoane, cu vârste între 23 și 62 de ani, s-a luat măsura reținerii, pentru 24 ore, urmand să fie prezentate Tribunalului Vrancea, cu propunerea de arestare preventivă.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul de Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galati și a Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și jandarmi.