Actual· 2 min citire

Rareș Bogdan, mesaj sfâșietor la 4 luni de la momentul "10 August"

Rareș Bogdan, mesaj sfâșietor la 4 luni de la momentul "10 August"

Rareș Bogdan, mesaj sfâșietor la 4 luni de la momentul "10 August"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 dec. 2018, 16:44

Rareș Bogdan a scris un mesaj sfâșietor pentru societatea românească, la 4 luni de la momentul "10 August", atunci când mitingul Diasporei a fost înăbușit de intervenția brutală a Jandarmeriei.

Înainte de miezul nopții, jandarmii au intrat în forță în Piața Victoriei, gonind oamenii, deși mii de persoane protestau în continuare. Ministrul MAI Carmen Dan spunea că intervenția Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.

"10 august - 10 decembrie, au trecut 4 luni si niciun vinovat din fortele de represiune. Statul Roman isi protejeaza tortionarii. Ii poate folosi si in alte cazuri. In Romania DREPTATE umbla cu capul spart. Dreptate, ochii tristi vor sa te vada..... #rusine

Tristetea si deznadejdea pun stapanire pe un popor obisnuit sa rada, sa zambeasca, sa priveasca cu incredere in viitor....

Pacat de oamenii acestei tari siluite de o coalitie politica mizerabila", a postat Rareș Bogdan.

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a afirmat că procedura sa de revocare a fost demerată din cauză că a deschis un dosar care anchetează modul în care jandarmii au intervenit pe data de 10 august.

"Unul dintre motivele pentru care a fost inițiată procedura de revocare este instrumentarea anchetei privind modalitatea de intervenție a jandarmilor în timpul protestelor din 10 august. Se poate lesne deduce că invocarea acestui motiv de revocare constituie în realitate o ingerință în activitatea concretă de instrumentare a unei cauze penale. Domnul ministru mi-a spus că într-o cauză în care Curtea Constituțională a apreciat că există un conflict de natură juridică, între DNA, o direcție a Ministerului Public, procurorul general ar fi trebuit nu să fie atent pentru viitor la cauze similare, să nu se mai producă, ci să-și dea demisia imediat.

Ce ar fi trebuit să facă ministrul Justiției ne întrebăm după ce a avut o ingerință atât de nepermisă care este citată nu numai în lege, ci și în decizia 358 din 2018 a CCR, ministrul nu are niciun fel de atribuții judiciare să se comporte ca o instanță de control judiciar. Domnul ministru ce a făcut: asta a vrut să vadă, dacă în mod corect am preluat dosarul și dacă în mod corect îl instrumentăm”, a spus Lazăr.

Citiți și:

Rareș Bogdan, lovitura de grație pentru Dragnea. Confirmă o știre halucinantă

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News