Raed Arafat vrea modificarea legislației. S-a săturat de birocrația în situații de urgență

Raed Arafat vrea modificarea legislației. S-a săturat de birocrația în situații de urgență
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență este nemulțumit de faptul că "te blochezi într-o semnătură",atunci când trebuie să intervii imediat în situații limită.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat marți că va propune modificarea legislației de intervenție în situații de urgență, astfel încât "să nu te blochezi într-o semnătură", arătând că anumite decizii urgente trebuie să fie luate de comanda acțiunii, și nu de comitete, miniștri sau prim-ministru.
Arafat a explicat că mecanismele de decizie care funcționează pe baza legislației de la începutul anilor 2000 trebuie modificate, în așa fel încât deciziile să se ia mult mai repede, aceasta fiind una dintre primele concluzii trase după exercițiul Seism 2018.
"Avem niște lucruri care trebuie să le corectăm în proceduri, astfel încât să nu trebuiască la fiecare decizie să convoci un comitet. Acest lucru a fost observat chiar de colegul din Statele Unite, care mi-a zis: Și noi am fost așa, dar am învățat de la dezastrele pe care le-am avut - și Statele Unite, din păcate, au avut destule. A zis că noi am simplificat totul și am clarificat modalitatea asta, astfel încât să nu ajungi să te blochezi într-o semnătură. Să se ia decizia fără să trebuiască să chemi mii de comitete și comisii și subcomisii care să semneze, care în final este o formă de diminuare a responsabilității sau ca cineva să nu își asume o decizie, ce nu e corect în situațiile de dezastre. Așa a fost făcută legislația. S-a împins totul la nivelul cel mai de sus, la nivelul unui ministru, a unui prim-ministru", a mai declarat Arafat.
Șeful DSU susține că unele decizii, precum declararea stării de urgență, trebuie luate la cel mai înalt nivel, dar în unele situații evidente comandanții acțiunii ar trebui să ia deciziile după o consultare cu miniștrii.
"E normal ca unele decizii să fie acolo, să fie semnate, precum declararea stării de urgență, dar nu este normal ca pentru ca să încep anumite acțiuni să trebuiască să aștept să se convoace un comitet și comitetul respectiv să dezbată și să discute, după care să ia o decizie, când totul este atât de evident că trebuie luată decizia asta. Atunci, mai degrabă informezi prim-ministrul, ministrul de Interne și iei decizia mai departe și te duci mai departe cu ea", a spus Arafat.
El a arătat că ar putea exista situații în care Comitetul pentru Situații de Urgență să nu poată fi convocat pentru luarea unor decizii, din diferite motive.
"Sunt posibilități să nu poți convoca Comitetul pentru Situații de Urgență ore în șir după un cutremur, adică s-ar putea să nu aibă cvorum, s-ar putea să nu îți vină, s-ar putea unii miniștri să nu ajungă, s-ar putea să fie cineva plecat din țară. S-ar putea ca prim-ministrul să fie în vizită oficială în afara României și atunci, cum procedezi ca să iei decizii imediate? Anunțarea Protecției Civile Europene trebuie să treacă printr-o comisie sau comandantul acțiunii poate să se consulte la telefon sau printr-un sistem de comunicații la nivel cel mai înalt cu ministrul și să spună 'declanșăm' și atunci punem anunțul automat și câștigăm câteva ore", a afirmat șeful DSU.
Arafat a mai spus că după finalizarea exercițiului va face aceste propuneri de modificare a legislației.
"Astea sunt lucruri pe care trebuie să le clarificăm în legislație. Legislația scrisă la începutul anilor 2000 prevede ca toate aceste demersuri să se facă numai prin comitete și subcomitete. În cadrul exercițiului, noi am arătat și că se poate asuma răspunderea. Dar asumarea răspunderii, când legea zice altceva, înseamnă că ai încălcat legea și când cineva vrea să îți facă rău, poate să îți facă. Să spună: ai încălcat legea, tu ți-ai asumat răspunderea pentru a lua o decizie, legea îți spune că trebuia să aștepți aia, să semneze zece, până să iei decizia. Aici trebuie să lucrăm. (...) O să facem aceste propuneri pe baza rapoartelor pe care le primim, pentru că multe chestii au fost observate", a mai precizat Arafat.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























