Actual· 2 min citire

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, mesaj halucinant pe Facebook

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, mesaj halucinant pe Facebook

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, mesaj halucinant pe Facebook

Publicat1 aug. 2018, 08:58
Actualizat1 aug. 2018, 10:31

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Ovidiu Munteanu, a postat un mesaj halucinant pe pagina de Facebook. Ulterior, Brigada Rutieră s-a delimitat de mesajul polițistului.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Ovidiu Munteanu, a uitat că Poliția Română este plătită din bani publici și spune că toți cetățenii care-i critică pe polițiști ar trebui să nu mai fie protejați de Poliție, ci de "vecini, popi, rude":

"Pentru toți care jigniți și urâți Politia Română, va rog ca data viitoare când aveți probleme sa apelați la oricine altcineva nu la poliție! Când va fura bunurile, când va agresează pe strada, când cineva va înșela, la accidentele rutiere când voi sau alții aveți nevoie de ajutorul polițiștilor, va rog sa apelați la vecini, la popi, la rude, dar nu la poliție!", este mesajul postat pe pagina de Facebook a IGPR de Ovidiu Munteanu.

123ovidiu_munteanu3_05841000.jpg

Brigada Rutieră precizează, miercuri, că mesajul postat pe pagina Poliției Române de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Munteanu, care a scris că cei care jignesc poliția să apeleze în viitor la „popi, vecini și rude" atunci când sunt agresați, este o opinie personală.

„Cu privire la mesajul postat pe pagina de socializare a Poliției Române de către colegul nostru Ovidiu Munteanu, vă aducem la cunoștință faptul că Brigada Rutiera nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal. Brigada Rutieră vă asigură că este și va rămâne în slujba cetățeanului, indiferent de situație”, au precizat reprezentanții Brigăzii Rutiere.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News