Aproximativ 100 de salariați ai operatorului portuar SOCEP au protestat, vineri, în fața sediului societății din Portul Constanța, cerând creșterea salariilor și negocierea contractului colectiv de muncă, scrie Mediafax.ro.
Potrivit liderilor de sindicat, salariații au declanșat, vineri, o grevă de avertisment de două ore, între revendicările lor numărându-se negocierea contractului colectiv de muncă, expirat din luna septembrie a anului trecut, dar și majorarea salariilor.
„De nouă luni negociem contractul colectiv de muncă și nu am reușit până în momentul de față să ajungem la un rezultat, respectiv la acceptarea de către angajator a revendicărilor formulate de salariați: păstrarea contractului colectiv de muncă cu toate drepturile existente la momentul de față și obținerea unei creșteri salariale colective în virtutea profitului la a căruia realizare și-au adus aportul nemijlocit toți salariații”, spune Doru Simionesei, vicepreședinte al organizației sindicale.
Potrivit acestuia, sindicaliștii au urmat toții pașii legali în cazul declanșării conflictului de muncă, fiind hotărâți să nu renunțe la proteste cât timp patronatul refuză să semneze contractul colectiv de muncă și să accepte revendicările propuse de sindicat.