Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România și Asociația Producătorilor de Mobilă arată, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloș, că 95% din amenzile date, în 2014-2015, după controalele care au vizat tăierile ilegale de pădure au fost anulate în instanță.
Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România și Asociația Producătorilor de Mobilă din România au înaintat o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloș, în care îi cer să adopte mai multe măsuri de sprijin a industriei lemnului, între care simplificarea legislației sau includerea industriei mobilei în sectoarele prioritare de dezvoltare economică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România și Asociația Producătorilor de Mobilă din România solicită ca, în contextul realocării de fonduri în PNDR, să se asigure o alocare financiară rezonabilă pentru domeniul forestier, ținând cont de importanța acestui sector din punctul de vedere al mediului și schimbărilor climatice, din punct de vedere economic prin ponderea în PIB și exporturi, iar social ca număr de angajați.
Semnatarii cer simplificarea legislației silvice în condițiile în care domeniul este reglementat de peste 20 de legi și 97 de ordine de ministru, reorientarea controlului pe zone de risc, măsuri de susținere a exportului, includerea industriei mobilei între sectoarele prioritare ale strategiei de dezvoltare economică a României, etc.
Semnatarii susțin că reducerea volumului exploatat, ca urmare a crizei licitațiilor de masă lemnoasă organizate de Romsilva în primăvara anului 2016, dar și măsurile de control și suprareglementarea excesivă au condus la o criză gravă de resursă în industria mobilei, la pierderea comenzilor externe și o criză a aprovizionării populației cu lemn de foc.
"Vă informăm că din contravențiile aplicate în urma controalelor efectuate în perioada 2014-2015, 95 la sută dintre acestea au fost contestate și anulate de către instanțe, iar o parte s-au finalizat cu un avertisment. În privința infracțiunilor comise în aceeași perioadă , doar 2 la sută dintre acestea s-au finalizat prin hotărâri judecatorești definitive, iar restul de 98 la sută au fost respinse de instanțele de judecată ca nefondate”, se arată în scrisoarea semnată de vicepreședintele Federației Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România, Cătălin Tobescu, și de președintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România, Aurica Sereny.
Totodată, semnatarii îi cer premierului să inițieze o dezbatere publică legată de eficiența măsurilor de combatere a tăierilor ilegale, starea pădurilor și a industriei lemnului.