Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului Fiscal ar putea fi aprobat de Guvern în ședința de astăzi. Ministrul finanțelor, Sebastian Vlădescu, își propusese inițial ca proiectul să fie avizat de Guvern în prima jumătate a lunii mai, pentru ca legea să poată fi adoptată de Parlament până la 1 iulie.
În ședința de săptămâna trecută a Executivului a avut loc o primă lectură a proiectului. Printre modificările mai importante aduse Codului Fiscal se află majorarea impozitului pentru locuințele de peste 150 de metri pătrați și dublarea impozitelor pentru autovehiculele cu o capacitate cilindrică sub 1.600 centimetri cubi. Pentru mașinile de peste 2000 de centimetri cubi, taxele vor depăși 6.000.000 de lei vechi.
O altă modificare vizează încasarea impozitelor și taxelor locale la două termene, la 31 martie și 30 septembrie, în loc de patru, cum este în prezent. De asemenea, indexarea în funcție de inflație a impozitelor și taxelor locale se va face o dată la trei ani ani și nu anual, cum se face acum.
În plus, consiliile locale vor putea să majoreze anual impozitele și taxele locale cu maximum 20\% peste nivelul prevăzut în Codul Fiscal. Proiectul mai prevede ca microîntreprinderile să plătească obligatoriu 16\% impozit pe profit. Taxele principale - TVA și cota unică - rămân neschimbate. Noul Cod Fiscal urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2007.