Astăzi vremea se menține caldă pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între 6 și 14 grade. Cerul va fi noros mai ales în vest, nord și centru, unde pe arii extinse va ploua.
La munte, la altitudini mari, precipitațiile vor fi mixte. Cantitățile de apă vor mai depăși pe arii restrânse 15...20 l/mp, cu precădere în zona montană. În restul țării, doar izolat, va ploua slab. Vântul va avea intensificări în vest, la munte și pe alocuri în rest.
Vreme fără soare în regiunile intracarpatice, cu ploi pe arii extinse la șes și precipitații mixte la munte, cu vânt intens în partea de vest, dar și cu maxime generoase, în general peste 10 grade și până la 15…16 grade la Arad, Timișoara și Reșița.
În sud doar câțiva nori în Oltenia și predominant soare în Muntenia. Maximele sunt ridicate, de la 8…9 grade la Drobeta Turnu Severin și Craiova, până la 15 grade la Ploiești și Călărași.
Vreme în general frumoasă în Dobrogea și caldă pentru această dată: 13 grade maximele de la Tulcea și Constanța.
În Moldova soare și ceață acum dimineața și maxime de 10…11 grade în partea de sud a regiunii. În nord și centru însă nori, ceață, poate și ploi, astfel că maximele sunt ceva mai mici: între 7 și 9 grade, dar tot cald pentru această perioadă.
În București peste zi soarele stă destul de mult timp ascuns printre nori, dar la amiază termometrele vor indica în jur de 11 grade.