Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declară că nu există foarte multe state în Europa care să fi avut curajul să introducă în sistemul lor juridic patru coduri dintr-o dată și să se descurce cu ele.
Procurorul general a spus, sâmbătă, la Alba Iulia, la o conferință pe tema noilor coduri la care participă peste 300 de magistrați și avocați, că românii pot fi mândri că au un sistem juridic la standard european, scrie Mediafax.
”Noile instituții aduse de noile coduri reprezintă un grad de modernitate așa cum ne indică tematica seminarului nostru. Ne arată că noi ne aflăm la un standard european, ca un stat european în clubul select al Uniunii Europene. Și vă spun că nu fac afirmații gratuite, am observat chiar zilele trecute, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a fost în România a dat un interviu în care a arătat că sistemul juridic românesc e apreciat ca un model la nivel european. O luăm ca atare, această afirmație, că românii pot fi mândri că au un sistem juridic la nivel de standard înalt, european, dar noi știm câte probleme sunt de finisat, șlefuit, armonizat în sistemul nostru juridic, câte texte trebuie aduse și corectate conform exigențelor deciziilor Curții Constituționale, câte probleme sunt de lămurit. Cu toate aceste probleme, să reținem că avem un sistem juridic modern, de stat european, ceea ce reprezintă o încurajare pentru activitatea noastră viitoare”, a spus Augustin Lazăr.
Procurorul general al României a declarat sunt mulți avocați și magistrați care critică noile coduri fiindcă ”este mult mai ușor să critici decât să observi părțile pozitive”.
Potrivit acestuia, România își dorește să aibă coduri ideale, însă ceea ce se poate observa în Europa este că nu există foarte multe state care să fi avut curajul să introducă în sistemul lor juridic patru coduri dintr-o dată.