Prințul Philip al Marii Britanii, soțul reginei Elizabeth a II-a, a fost internat într-un spital din Londra pentru o intervenție chirurgicală planificată la un șold, a anunțat biroul de presă de la palatul Buckingham, citat de AFP.
"Alteța sa regală ducele de Edinburgh a fost internat la Spitalul King Edward VII din Londra în această după amiază, pentru o intervenție chirurgicală planificată la un șold, care va avea loc mâine", se arată în comunicatul transmis marți, preluat de Mediafax.ro.
Prințul Philip, în vârstă de 96 de ani, s-a retras din viața publică anul trecut, dar, de atunci, a mai apărut la câteva evenimente oficiale alături de regina Elizabeth a II-a.
Prințul a lipsit, însă, de la slujba de Paști, săptămâna trecută, pentru că avea dureri la un șold.
Prințul Philip a fost spitalizat de mai multe ori în ultimii ani, pentru diverse probleme de sănătate.
Mult timp cunoscut pentru energia lui inepuizabilă, Philip i-a stat alături soției sale, fără greșeală, în cei 66 de ani de domnie ai acesteia, iar regina spune că prințul este "stânca ei".
Constanța sa în rolul de fidel adjunct i-a atras simpatia supușilor britanici, în ciuda caracterului său aspru și a unor gafe devenite celebre.
"Ai reușit să scapi fără să fii mâncat?", a fost una dintre replicile sale pentru un student britanic ce a mers într-o expediție de unul singur în Papua Noua Guinee, în 1998.
Prințul Philippos al Greciei și Danemarcei s-a născut în Corfu, pe 10 iunie 1921, fiind unicul fiu dintre cei cinci copii ai prințului Andrei al Greciei - fratele mai mic al împăratului Constantin - și ai prințesei Alice de Battenberg.