Membrii familiei regale comemorează astăzi un secol de la dispariția prematură a celui mai mic copil al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, Principele Mircea al României.
Mezinul familiei regale, Mircea a fost cel de-al șaselea copil. Născut poate într-o vreme de cumpănă pentru istoria României, micuțul a fost dorit cu ardoare de către Regină: "Întotdeauna mi-am dorit un copil cu ochii căprui...". Principele Mircea nu a trăit decât patru ani, febra tifoidă care venea la braț cu războiul cerându-l ca jertfă. Mama lui îl alinta "speranță mică", iar principesa Ileana avea să scrie mai târziu că Mircea "era marea dragoste a inimii mele".
Suferința principelui Mircea a luat sfârșit în seara de 2 noiembrie 1916. Steagurile erau coborâte în bernă pentru sufletul de copil care părăsise lumea celor vii. Cu mânuțele legate cu o panglică albă și trei trandafiri roșii pe piept, Mircea a fost depus în coșciugul minuscul și urcat într-un vagon pe jumătate deschis și transportat de la Buftea, unde murise, la biserica Cotroceni.
Cu sufletele îndoliate, membri familiei regale au fost nevoiți ca imediat după înmormântare să se refugieze în Moldova. La fel de îndurerat era și Carol, principele moștenitor. Prins între problemele războiului și dragostea pentru Zizi Lambrino, el trebuia să rămână un sprijin pentru familia sa. În memoria frățiorului său, Carol își va numi primul născut, copilul din relația cu Zizi, Mircea. Cât despre Ileana, suferința sa era de nedescris. "a trebuit să treacă mult timp pentru ca Ileana și cu mine să căpătăm puterea de a vorbi de moartea lui Mircea. Nu aveam cuvinte să-i lămuresc pierderea lui Mircea și, întrucât copila cu ochi albaștri înțelegea că n-aș fi putut să-i explic de ce Mircea nu mai era, nu m-a întrebat niciodata despre el. […]Câteodată, când nimeni n-o vedea, Ileana se ascundea dupa soba mare, românească, și se juca cu căluțul lui Mircea".
Sursa: historia.ro
