Actual· 2 min citire

VIDEO | Primul SMS din istorie, scos la licitație. Suma fabuloasă pentru care ar putea fi cumpărat

Licitație pentru primul SMS din istorie. Foto/Profimedia

Licitație pentru primul SMS din istorie. Foto/Profimedia

Publicat21 dec. 2021, 11:29
Actualizat21 dec. 2021, 11:39
SursăRealitatea

Primul SMS din istorie, transmis de operatorul britanic Vodafone pe 3 decembrie 1992, va fi scos la licitație marți sub formă de NFT -+ bunuri digitale certificate care zguduie piața culturală. Casa de licitație se așteaptă ca SMS-ul să fie vândut cu o sumă cuprinsă între 100.000 și 200.000 de euro.

SMS-ul (Short Message Service) este compus din 15 caractere și conține urarea „Crăciun Fericit”. Acesta a fost transmis de programatorul Vodafone Neil Papworth colegului său Richard Jarvis, care l-a primit cu ocazia petrecerii de Crăciun organizată de companie.

Viitorul cumpărător, care își va putea efectua plata în criptomonedă, va deveni proprietarul exclusiv al unei replici digitale și unice a protocolului de comunicare original care a transmis primul SMS din lume.

Casa de licitație se așteaptă ca SMS-ul să fie vândut cu o sumă cuprinsă între 100.000 și 200.000 de euro.

Managerul de dezvoltare Maximilien Aguttes speră, însă, ca oferta finală să fie mai mare. "Acest prim mesaj text primit în 1992 este o mărturie istorică a progresului uman și tehnologic”, a spus el.

Operatorul Vodafone a declarat că va dona încasările obținute în urma vânzării către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR).

Aproape necunoscute în urmă cu un an, NFT-urile reprezintă un certificat de autenticitate pentru un obiect, virtual sau real, bazat pe tehnologia „blockchain”, un sistem inviolabil ce autentifică de asemenea tranzacțiile de schimb de criptomonede.

Un NFT este unic și nu poate fi schimbat cu un echivalent, de unde și denumirea de „Non-Fungible Token (jeton nefungibil”).

NFT-urile reprezintă o nouă senzație pe piața de artă contemporană și au devenit în doar câteva luni vedetele unor case de licitații importante, ajungând la prețuri de câteva milioane de dolari - recordul îi aparține unei lucrări digitale a artistului american Beeple, vândută cu 69,3 milioane în martie de casa Christie s.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News