La cinci zile de la incendiul izbucnit în clubul Bamboo din Capitală care a ars aproape complet, au apărut și primele imagini din interior. ISU a anunțat miercuri că, în jurul orei 12.00, a fost retrasă ultima autospecială de stingere rămasă pentru supraveghere la clubul Bamboo.
Flăcările puternice, de câțiva metri înălțime, au mistuit tot, pe o suprafață de aproximativ 3 mii de metri pătrați. Inspectoratul de Stat în Construcții a stabilit că structura de rezistență a clădirii a fost puternic afectată.
Din cauza temperaturilor extrem de ridicate din timpul incendiului, totul s-a topit. Din club au mai rămas doar profilele metalice. În urma incidentului, nu au fost persoane grav rănite.
Clienții și angajații au reușit să se evacueze la timp. Chiar și așa, câteva zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că s-au intoxicat cu fum. Pompierii au reușit să stingă în totalitate incendiul după 57 de ore de luptă cu flăcările.
Cătălin Botezatu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că: "Mâine sau poimâine va fi externată și Alexandra, cea care a reușit să salveze cele mai multe victime. Credem în continuare că fost pus intenționat pentru că vorbim e o încăpere în care nu exista nici măcar o priză, și era lumina stinsă. Draperiile s-au inflamat și au luat foc."
Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenție au ajuns la fața locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
La locul incendiului au fost mobilizate 29 de autospeciale de stingere a incendiilor, patru autospeciale de intervenție la înălțime, 28 de echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, 26 de ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, un punct de comandă mobil, patru autospeciale pentru transport personal și victime multiple, un echipaj de scafandri cu barcă, două spitale mobile, trei autospeciale de descarcerare.
În total, peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste șase ore, pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafață de aproximativ 3.000 pătrați, distrugând clubul în totalitate.
- See more at: https://www.realitatea.net/patronul-clubului-bamboo-dupa-audieri-incendiul-a-pornit-dintr-un-spatiu-care-nu-functiona_2025147.html#sthash.8W7Rjosr.dpuf