Actual· 6 min citire

PRIMELE CONCLUZII în cazul GRAVIDEI care a născut într-un TAXI un bebeluș mort. Medicii, VINOVAȚI

PRIMELE CONCLUZII în cazul GRAVIDEI care a născut într-un TAXI un bebeluș mort. Medicii, VINOVAȚI

PRIMELE CONCLUZII în cazul GRAVIDEI care a născut într-un TAXI un bebeluș mort. Medicii, VINOVAȚI

Publicat3 nov. 2014, 15:24
Actualizat3 nov. 2014, 17:42
SursăMediafax

Ministerul Sănătății (MS) sesizează Parchetul Tribunalului Prahova în cazul femeii care a născut într-un taxi după ce a fost trimisă la București de la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești, ancheta MS stabilind că nou-născutul putea să trăiască dacă mama rămânea internată la Ploiești.

"Conform procedurilor, indiferent de opțiunea pacientei, având în vedere urgența cazului, obligația primordială a medicului era aceea de a realiza manevrele terapeutice de urgență necesare pentru stabilizarea pacientei și pentru asigurarea condițiilor medicale minime pentru transport. Considerăm că, în baza documentelor prezentate și a declarațiilor anexate la prezentul raport, dacă s-ar fi încercat rezolvarea cazului în cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, exista posibilitatea supraviețuirii nou-născutului", se arată în raportul MS, finalizat și făcut public luni, în urma controlului la maternitatea din Ploiești.

Echipa de control a ministerului a constatat că la maternitatea din Ploiești protocoalele terapeutice nu sunt elaborate potrivit prevederilor ordinelor MS de aprobare a ghidurilor de practică medicală pentru specialitățile medicale, astfel încât nu există proceduri operaționale elaborate pentru fiecare manevră terapeutică  diferențiat pentru personalul cu studii superioare și personalul cu studii medii.

De asemenea, protocoalele/procedurile existente la nivelul unității sunt în mare majoritate neimplementate sau se află în curs de implementare. "Aceste protocoale nu sunt avizate de către directorul medical al spitalului, ci sunt doar înregistrate la registratura Sptialului de Obstetrică Ginecologie Ploiești. (ex. Protocol de lucru la camera de gardă, Protocol asistența nașterii în prezentația pelviană)", se mai arată în raport.

Din analiza Fișei de la camera de gardă a femeii care a plecat cu taxiul după ce a fost îndrumată să meargă la un spital din București, nu există acceptul în scris al acesteia și nici parafa medicului curant privind transferul interclinic către o altă unitate medicală din Capitală, reiese din același raport.

Pe de altă parte, arată Comisia de control, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova care a preluat pacienta din cabinetul medicului de familie a procedat corect, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, transportând pacienta la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală de specialitate.

"O pacientă cu o sarcină luată în evidență ca fiind cu risc, cu membrane rupte, cu prezentație pelviană reprezintă o urgență chirurgicală majoră, care putea fi rezolvată în cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, având în vedere situația liniilor de gardă existente", se arată în același raport.

În raport se mai arată că, în cazul în care starea nou-născutului prematur necesita îngrijiri medicale peste nivelul celor care puteau fi acordate în maternitate, medicul curant "avea posibilitatea și obligația de a solicita un transfer de urgență, în conformitate cu prevederile OMSP nr. 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic, inclusiv prin solicitarea elicopterului medicalizat prin Numărul Unic de Apel de Urgență 112".

Comisia de control mai spune, despre plecarea femeii spre București cu taxiul, neasistată medical, că nu se poate stabili dacă ea a făcut asta de bună voie. "Având în vedere declarațiile contradictorii ale medicului curant, asistentului de la camera de gardă și asistentului de pe ambulanța SABIF nu se poate stabili cu exactitate dacă pacienta a plecat de bună voie neasistată medical sau dacă acest lucru a fost impus de împrejurări. Cu toate aceastea, din toate declarațiile reiese că pacienta a fost consiliată să meargă la un spital din București, în loc să se insiste pentru rezolvarea locală a cazului, pentru transferul interclinic al pacientei, sau pentru intervenția chirurgicală și ulterior, dacă era cazul, pentru transferul interclinic al pacientului critic (NN)", se mai arată în raport.

Potrivit comisiei de control, în acest caz nu au fost respectate OMSP nr. 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic, procedura operațională privind transferul interclinic al pacientului critic elaborat de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești și Protocolul de lucru la camera de gardă.

În aceste condiții, s-a decis sesizarea procurorilor, dar și a Comisiei de Disciplină și a Consiliului Etic al maternității, pentru sancționarea dr. Vasiloiu Raluca, medic specialist obstetrică-ginecologie, și a asistentei Radu Ramona Lucia, de la camera de gardă, pentru nerespectarea Ordinului nr. 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic.

Raportul realizat în urma controlului va fi transmis și Colegiul Medicilor Prahova și Direcției de Sănătate Publică Prahova, "pentru analiză și, dacă se impune, sancționarea medicului de gardă și a Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești cu amendă, în conformitate cu prevederile art.22 alin (1), lit. f) din HG nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, pentru nerespectarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului".

Comisia de control propune și "prelucrarea acestui caz cu personalul medical al Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești și demararea unui program de pregătire în urgențele obstetricale a personalului medical mediu și superior din cadrul serviciilor de urgență prespitalicească, pentru o mai bună gestionare a unor cazuri similare pe viitor".

Șeful Maternității Ploiești a demisionat în urma scandalului privind femeia care a născut în taxi

Managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, Călin Boeru, care deținea această funcție din anul 2006, a demisionat în urma scandalului care a izbucnit după ce o femeie care s-a prezentat la acest spital a fost trimisă cu un taxi la București și a născut pe drum un copil declarat mort.

Administratorul public al județului Prahova, Fabioara Ionescu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că la sfârșitul săptămânii trecute managerul maternității din Ploiești, Călin Boeru, a depus la Consiliul Județean, care în administrare spitalul, o cerere de încetare a contractului de management, cu acordul ambelor părți.

Fabioara Ionescu a precizat că a primit cererea lui Călin Boeru în cursul zilei de luni și că pentru marți a fost convocat Consiliul de Administrație al spitalului, în cadrul căruia se va discuta demisia managerului și vor fi dezbătute concluziile raportului de control al Ministerului Sănătății, concluzii care nu au fost trimise până luni după-amiază la Consiliul Județean Prahova.

Medicul Călin Boeru era manager al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie din anul 2006, timp în care a susținut trei concursuri pentru ocuparea funcției de conducere. Cel mai recent examen l-a susținut în luna iunie a acestui an, când a încheiat un contract de management care era valabil până în anul 2017.

O femeie în vârstă de 37 de ani, care în 15 octombrie a fost dusă la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploiești cu o ambulanță, având o sarcină de 32 de săptămâni, a fost trimisă cu un taxi la un spital din București, femeia spunând că o asistentă a fost cea care i-a chemat taxiul. Pe drum, în dreptul localității Ciolpani, ea a născut un copil care ulterior, la o maternitate din Capitală, a fost declarat mort.

Femeia, care mai are un copil în vârstă de 16 ani, îi consideră responsabili de situația sa pe medicii de la Ploiești, care nu i-au spus care sunt riscurile la care se supune dacă părăsește spitalul. Ea le-a declarat jurnaliștilor că a fost asigurată că nu va naște mai devreme de trei ore și că, dacă s-ar naște la Ploiești, copilul nu ar supraviețui.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News