Actual· 1 min citire

Primarul din Săveni și directorul APIA Săveni, reținuți de DNA

Primarul din Săveni și directorul APIA Săveni, reținuți de DNA

Primarul din Săveni și directorul APIA Săveni, reținuți de DNA

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 sept. 2014, 21:42

Procurorii DNA au efectuat, marți, 16 percheziții în județele Botoșani și Suceava, la sediul APIA Botoșani și la cel al unei primării, precum și la puncte de lucru ale unor firme, într-un dosar privind fapte de corupție și obținere nelegală de fonduri europene.

Primarul orașului Săveni, Petru Relu Tîrzioru (PNL), și directorul APIA Săveni, Liviu Stelian Zaharia, au fost reținuți, marți seară, de către procurorii DNA Serviciul Teritorial Suceava în cazul de fraudare a fondurilor europene, iar audierile în acest dosar continuă cu alți suspecți, scrie Mediafax.ro.

Procurorul șef al Serviciului Teritorial Suceava al DNA, Mihaela Mihai, a declarat corespondentului MEDIAFAX că primarul orașului Săveni, Petru Relu Tîrzioru, a fost reținut, fiind suspectat că a prezentat documente false pentru obținerea de fonduri europene sau de la bugetul de stat, cu complicitatea unor funcționari din cadrul APIA Săveni.

Ea a menționat că în același dosar a fost reținut șeful APIA Săveni, Liviu Stelian Zaharia, pentru abuz în serviciu și acordarea de subvenții cu încălcarea legii și luare de mită.

Sursa citată a mai spus că în urma cercetărilor s-a evidențiat că Zaharia avea "protejați" anumiți fermieri din zonă.

În urma perchezițiilor făcute marți dimineață, primarul din Săveni și directorul APIA Săveni au fost aduși la audieri la sediul DNA Suceava, iar procurorii anticorupție suceveni urmează să audieze în acest dosar zece suspecți și 16 martori.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News